Menu
in

Italian acuzat de fraude de sute de milioane de euro, arestat în România

Un italian căutat de autorităţile din Peninsulă de mai mulți ani pentru infracţiuni financiare, despre care, potrivit presei italiene, se bănuieşte că ar avea legături cu serviciile secrete din Israel şi SUA, a fost reţinut, marţi, pe Aeroportul Otopeni, scrie Evenimentul Zilei.

Elio Ciolini (66 de ani) avea acte false și a ajuns la București cu o cursă de Zurich. El a fost reținut deoarece este căutat de autoritățile italiene pentru infracțiuni financiare în valoare de sute de milioane de euro.

Bărbatul a fost audiat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar apoi dus în arestul Poliţiei Capitalei. Magistrații vor decide dacă Ciolini va fi extrădat în Italia.

Născut la Florenţa pe 18 august 1946, Elio Ciolini a fost arestat de mai multe ori pentru înşelăciuni, fraude, emiterea de titluri de obligaţiuni false şi încălcarea termenilor eliberării condiţionate, potrivit presei italiene, citate de Mediafax.

El este un personaj controversat în Italia, fiind suspectat de legături strânse cu Serviciul israelian de informaţii externe şi cu serviciile secrete americane.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version