in

Ion Cristoiu: «Duminică la ora 6, Dăncilă și Barna erau la egalitate. Lui Barna i s-au furat voturi și din diaspora…»

Analistul politic Ion Cristoiu a declarat luni, pentru MEDIAFAX, că opinia publică a fost manipulată și că există indicii că scorul alegerilor a fost modificat duminică, la ora 6, când Dăncilă era cât pe ce să fie învinsă de Dan Barna. Erau la egalitate, iar dacă veneau si voturile din diaspora, atunci Barna era in turul 2 cu Iohannis, o mare problemă pentru președinte. Așa că „probabil s-a umblat la soft”, este ipoteza lui Ion Cristoiu despre fraudarea alegerilor.

“Aserţiunea „prezenţă uriaşă la vot” fost o manipulare grosolană a opiniei publice pentru că este cea mai slabă prezenţă din istoria posdecembristă, dar era nevoie de crearea acestei atmosfere în favoarea lui Klaus Iohannis pentru că Iohannis vrea să facă din aceste alegeri prezidenţiale, nu să câştige pur şi simplu, ci să câştige, în termeni istorici, uriaşi, prezenţă uriaşă, oameni care se înghesuie să-l voteze, scoruri mari.

O altă manipulare a fost cea în legătură cu diaspora, unde iar s-a exagerat prezenţa pentru că, după trei zile, la 4 milioane de cetăţeni, normal era să fie vreo două milioane la vot. Deci asta a fost prima manipulare”, a explicat analistul politic.

Ion Cristoiu a vorbit despre enigma „răsturnării de scor”, duminică seara.

 “Răspunsul trimite la o nouă enigmă postdecembristă şi ţin neapărat să o formulez şi anume enigma, duminică, ora 6. Duminică 10 noiembrie, la ora 6 după-amiaza, s-a produs o răsturnare în mersul votului, mai mult decât enigmatică. Şi anume, toate sondajele, tot ce se ştia prin redacţii era că, în ţară, Viorica Dăncilă era umăr la umăr cu Dan Barna. Se considera că va veni şi diaspora şi atunci clar Dan Barna era în turul 2. Deci, la ora 6, în toate redacţiile, mă rog poate cu excepţia…, şi chiar în redacţiile peneliste, iohanniste se ştia că Barna e în turul 2.

Dintr-o dată, o casă de sondare, nu-i dau numele că nu vreau să-i fac publicitate, a dat, pentru că trebuie spus cititorilor noştri, că noi ştiam, adică acele case de sondaje ne trimiteau nouă, chiar dacă nu le dădeau publicităţii, mersul votului. Şi deodată, o casă de sondare, am văzut că la ora 6 a dat următorul rezultat: Klaus Iohannis în scădere, Viorica Dăncilă stagnează, în scădere şi Dan Barna. (…) ”, a susţinut jurnalistul.

Ion Cristoiu a afirmat că această enigmă ar putea avea două explicaţii: fie PNL a avut în marile oraşe o rezervă păstrată care s-a dus la vot şi a votat pentru PSD, fie, mai credibil, s-a umblat la soft.

 “Şi atunci s-a umblat coborându-l pe Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a avut de ales între să aibă 40%, dar să-l aibă pe Dan Barna în turul 2, care era un coşmar sau să aibă mai puţin şi să comentăm,   noi, câţiva, că nu a fost o victorie, dar să fie cu Viorica Dăncillă în turul 2. Deci enigma poate fi dezlegată prin sloganul „Cu orice preţ, Viorica Dăncilă în turul al doilea”. Aceasta este ce s-a întâmplat aseară”, a afirmat analistul politic.

 În opinia sa, lui Dan Barna i-au fost luate şi din procentele obţinute la votul din diaspora, iar candidatul USR PLus ar fi intrat în turul al doilea, dar la un scor mai strâns, comparativ cu Dăncilă, de 2-3 procente.

“Un alt mister e că e greu de presupus că Dan Barna a avut numai 25% în diaspora. Chiar şi estimările lor, ca să dezvălui eu un secret, lor cu L, spuneau 50% – Klaus Iohannis, 35% – Dan Barna. Deci   e greu de imaginat şi înseamnă că s-a luat din pix şi de la votul din străinătate.

Biroul Electoral Central a anunţat, luni, primele rezultate oficiale, după numărarea voturilor 95,89% din secţiile de votare, potrivit cărora Klaus Iohannis a obţinut 36,91% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă 23,45%. Dan Barna se situează pe locul al treilea, cu 14,19% din voturi.

Nu doar Cristoiu vorbește despre „enigme”. Europarlamentarul USR Cristian Ghinea a acuzat „sistemul” pentru eșecul lui Dan Barna la alegerile prezidențiale.

”Am sperat și am luptat până în ultimul moment. Azi Sistemul a fost mai tare. Dar schimbarea și modernizarea României este un maraton, nu un sprint. Vă invit să veniți și mai mulți alături de noi, așa vom reuși. In trei ani am construit împreuna de la zero o miscare care i-a facut sa tremure.”

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.es/klaus-iohannis-declaratie-de-razboi-contra-psd-razboiul-cu-psd-nu-s-a-terminat-niciodata-romanii-nu-au-votat-atat-de-mult-si-atat-de-clar-impotriva-psd/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Sanremo, doi români prinși în flagrant la furat. Ce au găsit carabinierii în rucsacul lor

Chieti, român de 53 de ani, mort pe câmp strivit de tractor, s-a răsturnat cu utilajul în timp ce lucra