in

Nicolae Ciucă, apel către investitorii italieni interesați de România: „Investiți în energie”

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit luni cu investitori italieni din cadrul Camerei de Comerţ Italiană pentru România: Interesul principal exprimat de ambele părţi a fost dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă şi atragerea de noi investiţii în domeniul energiei, scrie news.ro.

Investitori italieni în România, întâlnire la guvern

Investitorii italieni în România, chemați să investească în energie

Premierul Nicolae Ciucă a arătat, luni, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Italiană pentru România, necesitatea extinderii şi consolidării relaţiilor economice dintre România şi Italia, în special în domeniul educaţiei, sănătăţii, inovării şi al digitalizării.

„Interesul principal exprimat de ambele părţi a fost dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă şi atragerea de noi investiţii în domeniul energiei. Prim-ministrul României i-a asigurat pe reprezentanţii Camerei de Comerţ Italiană pentru România de deschiderea Guvernului pentru investiţii majore în domeniul energiei”, a transmis Executivul.

Întâlnirea de la Palatul Victoria a fost avut ca scop întărirea relaţiilor bilaterale şi reafirmarea cooperării dintre cele două state, fiind deschisă de Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei în România.

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a remarcat importanţa investiţiilor italiene pe piaţa din România şi necesitatea extinderii şi consolidării relaţiilor economice dintre România şi Italia, în special în domeniul educaţiei, sănătăţii, inovării şi al digitalizării. Totodată, premierul a prezentat investiţiile masive pe care Guvernul le pregăteşte, atât din bugetul naţional, cât şi din fondurile europene – PNRR şi Cadrul Financiar Multianual, oportunităţi de modernizare pentru următorii ani”, a arătat Guvernul, într-un comunicat de presă.

Românii vor ieși la pensie la 70 de ani, Ciucă vrea să își asume răspunderea

1200 de companii italiene în România

Conform sursei citate, din punctul de vedere al investiţiilor, Italia se clasează în top-ul investitorilor în România, cu peste 1.200 de companii active. Guvernul a salutat investiţiile italiene şi i-a asigurat pe investitorii şi pe oficialii italieni de tot suportul necesar pentru dezvoltarea pieţei de business din România.

„Oficialii români şi cei italieni au subliniat nevoia de a susţine ritmul investiţiilor, într-un format atractiv pentru mediul de afaceri. Interesul principal exprimat de ambele părţi a fost dezvoltarea sistemelor de energie regenerabilă şi atragerea de noi investiţii în domeniul energiei. Prim-ministrul României i-a asigurat pe reprezentanţii Camerei de Comerţ Italiană pentru România de deschiderea Guvernului pentru investiţii majore în domeniul energiei”, au adăugat reprezentanţii Executivului.

Au început să crească din nou sumele trimise de românii din Diaspora în România. Cei mai mari investitori în economia românească

Totodată, a fost transmis un mesaj clar de susţinere a unui cadru transparent şi competitiv pe piaţa din România, fiind anunţată implementarea facturii electronice, parte a procesului de digitalizare a ANAF, până la finalul primului semestru – începutul semestrului doi. De asemenea, strategia fiscală pentru următorul an va fi anunţată până la sfârşitul lunii mai a acestui an.

Bomba lui Ciucă: Înregistrarea OBLIGATORIE a românilor din diaspora la consulate, introducerea de taxe consulare

Participanții la întâlnire

Din partea Guvernului României, la întâlnire au participat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, Mihai Macaveiu, secretar de stat în Ministerul Economiei; George Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei; Lucian Heiuş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor; Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Guvernului; George Agafiţei, consilier de stat; Adeline Dan, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului.

Adevăraţii INVESTITORI. Câţi bani mai trimit în ţară românii din străinătate

Din partea Camerei de Comerţ Italiană pentru România, la întâlnire au participat în format fizic Excelenţa sa Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei în România, Roberto Musneci, preşedinte al Camerei de Comerţ Italiană pentru România, Giovanni Pometti, secretar general al Camerei de Comerţ Italiană pentru România, Pasquale Silvestro, avocat şi partener al Tonucci & Partners Law Firm şi vicepreşedinte al Camerei de Comerţ Italiană pentru România, Alessandro Masotti, Head of International Clients Department and Cross Border Business Management la UniCredit Bank România – Membru în Consiliul Camerei de Comerţ Italiană pentru România, Giovanni Di Folco, preşedinte al Techno Engineering & Associates Group, membru în Consiliul Camerei de Comerţ Italiană pentru România, Federico Cianciosi, manager de ţară la Prysmian Group, Alice Rubini Director al Biroului de Comerţ al Ambasadei Italiei în România, Adrian Marin, CEO Generali Romania, Nicola Longodente CEO Unicredit Bank Romania, Alessio Menegazzo Enel Romania.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
pastile potenta

Italia, locul doi în lume la consumul de pastile pentru potență: milioane de bărbați le procură de pe internet

putin anunta conditiile pentru incheierea invaziei

Armata rusă intră în Ucraina, reacția Italiei: „Condamnăm decizia”