in

Interes pentru moștenire: Româncă dispărută în Italia din 2011, familia a anunțat poliția abia acum

O femeie din Oradea despre care familia nu mai ştie nimic din 2011, când a plecat la muncă în Italia, a fost dată dispărută de Poliţie abia marţi, 30 iulie.

Familia Esterei Mihele s-a prezentat la Poliţie marţi, 30 iulie, ca să anunţe dispariţia femeii care a plecat la muncă în Italia în 2011, iar la scurt timp după sosire nu a mai răspuns la apeluri şi nici nu a mai dat alte semne de viaţă.  

Potrivit unor surse ale adevărul.ro, timp de 8 ani, familia nu a cerut deloc ajutorul autorităţilor, iar acum a făcut-o pentru că au nevoie ori de prezenţa Esterei ori de dovada faptului că nu poate fi găsită ca să poată finaliza procedurile de succesiune după decesul unui alt membru al familiei.  

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Ioana Lascău, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Estera Mihele are o înălţime de 1,70 metri, 58 de kilograme, constituţie slabă, faţă ovală, ochi căprui şi păr lung, castaniu.  

„Familia nu a putut furniza date cu privire la îmbrăcămintea pe care aceasta o purta la data plecării de la domiciliu„, se precizează în comunicatul poliţiştilor care solicită cetăţenilor care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bologna, șofer român de TIR, mort carbonizat în cabină, locuia în Italia și avea cinci copii

Italia, principal furnizor cu pește pentru masa românilor. ”Lacurile sunt infestate cu metale grele”