Autovehicule înmatriculate într-o singură zi: este ceea ce prevede un proiect depus în Parlament. Mai puține drumuri și timp câștigat, ar fi efectul noilor reguli propuse.
Înmatricularea într-o singură zi ar fi o adevărată performanță pentru România. Ar urma să fie făcută numai la sediile Registrul Auto Român. Așadar, proprietarii ar trebui să se deplaseze într-un singur loc, de unde să li se elibereze toate documentele necesare pentru înmatriculare.
Activitatea de înmatriculare a vehiculelor va trece astfel din subordinea Ministerului de Interne în subordinea Ministerului Transporturilor. Măsura ar urma să reducă nu doar birocrația excesivă, cât și costurile suplimentare pentru cetățeni.
Potrivit inițiatorilor, mulți proprietari de mașini au declarat că procesul este foarte complicat în prezent. Procedura se face prin mai multe instituții, implică mai multe deplasări, bani și timp.
Adio, drumuri la Fisc
Vânzarea sau cumpărarea vehiculelor în România implică, în prezent, și o adeverință fiscală care să ateste că vechiul și noul proprietar nu au datorii la stat, condiționând astfel operațiunile economice de achitarea debitelor la taxe și impozite. Transferul înmatriculării la Registrul Auto Român, potrivit proiectului de act normativ, nu mai prevede însă această condiționare, renunțându-se și la drumurile în plus pe care le făceau cetățenii.
Astfel, înmatricularea și înscrierea vehiculelor în evidențele RAR se va realiza pe baza datelor de identificare ale vehiculului și ale proprietarului și se va finaliza cu eliberarea de către RAR, potrivit legii, a unui certificat de înmatriculare, precum și a plăcilor cu numărul de înmatriculare atribuit și efectuarea mențiunilor necesare în certificatul de înmatriculare și în cartea de identitate a vehiculului, scrie national.ro.
După finalizarea operațiunilor, RAR va informa organul fiscal teritorial al proprietarului vehiculului cu privire la dobândirea vehiculului de către acesta. Dacă proprietarul nu depune în termen de 90 de zile la organul fiscal teritorial declarația de impunere pentru vehiculul înmatriculat, RAR va proceda la suspendarea înmatriculării, cu informarea prealabilă a titularului acesteia.
Proiectul de lege mai prevede și faptul că, la cererea scrisă a proprietarului unui vehicul, în certificatul de înmatriculare/înregistrare se poate înscrie și o altă persoană decât proprietarul, specificându-se calitatea în care aceasta poate utiliza vehiculul, în virtutea unui drept legal. Totodată, înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numărului provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, dacă se constată că au fost încălcate normele legale referitoare la aceste operațiuni.
Dacă Parlamentul va adopta propunerea legislativă inițiată de către UDMR, aceasta va intra în vigoare începând cu anul viitor.