Apăsat de gândul că s-ar putea întoarce după gratii, omul de afaceri Ioan Niculae a plecat în Italia chiar înainte de finalul procesului. Miliardarul este judecat alături de nevastă şi alţi inculpaţi într-un dosar de corupţie şi evaziune fiscală.
Următoarele trei săptămâni s-ar putea dovedi extrem de cruciale pentru Ioan Niculae. În dosarul în care este acuzat omul de afaceri, procurorii DNA vorbesc nu doar despre o presupusă cumpărare de influență ci și despre faptul că miliardarul ar fi încercat să obțină la comandă o hotărâre de Guvern care să îi favorizeze afacerile cu îngrășăminte chimice.
În rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată se vorbește despre un prejudiciu de câteva zeci de milioane de lei. Acuzații pe care Ion Niculae le-a respins în repetate rânduri.
Pe de altă parte, miercuri a avut loc confruntarea finală dintre apărare și acuzare. O confruntare de la care omul de afaceri a lipsit. Acesta este plecat în străinătate de o bună perioadă de timp, fiind internat într-o clinică din Milano (Italia), unde s-ar reface după infectarea cu COVID- 19, astfel cum a precizat avocatul său în sala de judecată.
În primă instanță Ioan Niculae a fost găsit deja vinovat și condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare. Însă lucrurile se pot complica pentru miliardar pentru că astăzi procurorii DNA au subliniat că acesta a fost împlicat în afaceri extrem de ilegale, motiv pentru care au solicitat pedepse maxime pentru toate capetele de acuzare. Ioan Nicuale riscă până la 17 ani de închisoare.
De asemenea, procurorii au cerut pedepse mari și pentru soția lui Ion Niculae, implicată și ea în acest scandal de corupție.