Menu
in

Încă două avioane, cu 380 de români din Italia au ajuns în România, diaspora caută adăpost în țară

380 de români repatriaţi din Italia şi îmbarcaţi în două avioane au aterizat vineri seară pe aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanța. Aceştia vor merge în carantină în judeţele lor şi nu în hotelurile de pe litoral, aşa cum s-a întâmplat până acum.

Cetăţenii români aduşi prin misiunea umanitară pe Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu” Constanța vor fi transportaţi către judeţele de domiciliu, a anunţat Prefectura Constanța informează Mediafax.

Până vineri, pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu” din Constanța mai ajunseseră 705 persoane, îmbarcate în cinci aeronave venite din Torino, Roma şi Veneţia.

605 dintre acestea au intrat în carantină instituţionalizată într-un hotel din Mamaia şi în sanatoriul de la Techirghiol, iar 100 au fost transportate şi carantinate în judeţul Tulcea.

„Pentru românii sosiţi cu primul transport, aflaţi în carantină pe raza judeţului Constanța, perioada legală de carantinare expira săptămâna viitoare şi vor fi sprijiniţi să ajungă, în siguranţă, acasă”, a transmis Prefectura Constanța.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.de/germania/peste-52-000-de-infectati-si-378-de-morti-in-germania-varsta-medie-a-persoanelor-infectate-este-de-46-de-ani/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version