in

Încă un fost ministru ajunge după gratii. Monica Iacob Ridzi, condamnată la cinci ani de închisoare

Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată de magistraţii de la Curtea Supremă la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consilieră Ioana Vârsta a primit o pedeapsă tot de 5 ani.

Decizia magistraţilor este definitivă, fostul ministru urmând să fie încarcerat în cursul acestei zilei. Monica Iacob-Ridzi împreună cu alte 11 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar pe 3 mai 2011.

Deputat şi fost ministru al Tineretului şi Sportului în perioada decembrie 2008 – iulie 2009, Ridzi este este acuzată că ar fi favorizat două companii private în perioada în care a fost ministru. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) susţin că a dirijat către cele două firme, peste 600.000 de euro pentru organizarea Zilei Tineretului din 2 mai 2009. Cele două societăţi erau recent înfiinţate şi aveau sediu comun într-un apartament. Aveau şi aceiaşi acţionari.

„Iacob Ridzi Monica Maria, în calitate de ministru al Ministerului Tineretului şi Sportului, împreună cu alţi funcţionari ai acestui minister, au prejudiciat bugetul ministerului prin încheierea a trei contracte de servicii fără ca, în prealabil, să fie organizată şi derulată vreo procedură de atribuire”, se arată într-un comunicat al DNA.

La data trimiterii dosarului în judecată, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro), precizând că îşi rezervă dreptul de a o modifica în funcţie de prejudiciul final stabilit pe baza întregului material probator. Ridzi a negat acuzaţiile şi a spus că toate contractele au fost legale. Aceasta le-a cerut judecătorilor să-i ofere posibilitatea de a-şi creşte cei doi copii, între care unul mai mic de un an şi jumătate, şi a susţinut că totul i se trage de la faptul că a fost „credulă”.

„Am plătit politic şi personal pentru că am fost credulă în oameni. Problemele mele de sănătate s-au acutizat. Săptămâna trecută eram internată pentru investigaţii, iar recent m-am externat pentru a fi aici. Din cauza stresului din ultimii cinci ani de zile, şi copiii mei s-au născut cu probleme. De cinci ani de zile am trăit momente de umilinţă profundă şi uneori am simţit, efectiv, că mor cu dreptatea în mână. Viaţa mea şi a copiilor mei este, la acest moment, în mâinile dumneavoastră”, a spus Ridzi în faţa instanţei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mort la muncă pe șantier lângă Roma, mesajul sfâșietor al fetiței rămasă orfană: „Tati, de ce nu răspunzi la telefon?”

La teorie suntem tari, practica ne omoară: MAE vrea să convingă diaspora că are servicii consulare de calitate