Menu
in

In România trăiesc un milion si jumătate de romi

„In România trăiesc, în realitate, 1,5 milioane de romi, şi nu doar 500.000, aşa cum arată rezultatele recensământului din 2002”, a declarat joi la Strasbourg preşedintele Traian Băsescu, care a participat la prima sesiune a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, citat de HotNews.ro.

Anunţând o nouă strategie de integrare a romilor, Băsescu a precizat că membrii comunităţii rome “sunt cetăţeni europeni, ceea ce înseamnă că Europa, prin organizaţiile şi instituţiile sale, are obligaţii specifice faţă de ei, în primul rând obligaţia de le respecta drepturile, de a nu-i trata diferenţiat, de a nu-i trata discriminatoriu.”

Ulterior, Băsescu a făcut referire şi la tradiţiile şi modul de viaţă al minorităţii rome, “un mod de viaţă consolidat pe parcursul a sute de ani”, şi care “nu poate fi schimbat în câţiva ani prin măsuri administrative. Tradiţiile acestei comunităţi trebuie protejate, nu suprimate. Stilul de viaţă al romilor nomazi nu poate fi schimbat brutal, prin măsuri coercitive. În special în cazul acestei categorii este nevoie de cooperare între statele europene, de o strategie cu aplicare regională. Uniunea Europeană, Consiliul Europei sau OSCE pot juca un rol deosebit de important în acest sens. Plasarea responsabilităţii doar asupra statelor de cetăţenie nu este o soluţie utilă”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version