Un proiect de hotărâre apărut în presa română, pe care autoritățile s-au grăbit să îl nege, susținând că este doar „un draft”, vorbește despre impunerea limitării deplasărilor în România. Practic, cetățenii nu vor mai avea dreptul să iasă din casă, decât pentru cumpărături, pentru motive de muncă și sanitare, așa cum se întâmplă acum în Italia.
Conform documentului publicat de Libertatea (Hotărârea nr. 14 din 20.03.2020, elaborată de grupul condus de Raed Arafat), toate deplasările trebuie justificate. Autoritățile au negat că au aprobat așa ceva, dar au recunoscut că este un document „de lucru” și că el poate fi modificat, înainte de intrarea în vigoare. Oricum, limitarea circulației,în contextul stării de urgență, pare iminentă.
Potrivit documentului, românii nu vor mai avea voie să părăsească locuințele, decât pentru a merge strict la muncă, la cumpărături sau la medic.
Proiectul prevede ca românii să poată ieși din casă pentru următoarele: Deplasare până la locul de muncă, dacă activitatea e esențială. E nevoie de adeverință de la angajator. Consult medical care nu poate fi amânat. Cumpărături lângă domiciliu. Ajutorarea bătrânilor. Alte urgențe cu detalierea traseului. Sport lângă domiciliu. Plimbare cu animalele de companie lângă casă.
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) anunţă că a fost sesizat DIICOT pentru infracţiunea de divulgare fără drept a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii. GCS a dat următorul comunicat:
«Având în vedere faptul că a fost dat publicităţii un document al Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, intitulat „HOTĂRÂREA NR. 14 din 20.03.2020”
Facem următoarele precizări:
1. Este un document de lucru (DRAFT), care este analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific, organism în subordinea CNSSU, format din specialişti în epidemiologie şi boli infecţioase.
2. NU este un document aprobat la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific şi NU a fost înaintat spre aprobare CNSSU (Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă), organism abilitat să ia decizii în astfel de situaţii.
3. Hotărârile Grupului de suport tehnico-ştiinţific au caracter de propunere către CNSSU, doar după ce sunt aprobate la nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific.
4. La nivelul Grupului de suport tehnico-ştiinţific sunt analizate diferite propuneri, pe baza scenariilor referitoare la evoluţia răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ţinând cont de practica altor state care se confruntă cu aceeaşi problematică.
5. Atenţionăm asupra faptului că în documentul dat publicităţii NU este menţionată data de la care sunt aplicabile măsurile referitoare la deplasarea persoanelor. Acest demonstrează că măsurile NU au aplicabilitatea imediată, fiind vorba despre propuneri aferente unor scenarii posibile cu privire la răspândirea noului coronavirus (COVID-19).
6. La nivelul Ministerul Afacerilor Interne s-a luat decizia sesizării organelor de cercetare penală pentru infracţiunea de divulgare fără drept a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii. 7. Inspectoratul General al Poliţiei Române a sesizat DIICOT cu privire la săvârşirea infracţiunii de distribuite de informaţii nedestinate publicităţii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 304 Cod Penal, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani”.»
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ