Cotidianul italian La Repubblica (al treilea cotidian din Italia, după Corriere şi Il Sole 24 Ore) a publicat în 26 februarie o anchetă şocantă în Bucureşti, cu titlul „Tra gli invisibili di Bucarest”.
Pentru a oferi o idee privind amploarea fenomenului este de-ajuns să întâlneşti abandonaţii din Bucureşti: trăiesc în canale, în containere, în case ocupate abuziv. Pe cei care dorm în locuri murdare, unde se materializează distanţa care separă bogaţii de săraci.
„La Repubblica” dă de pământ cu imaginea României: Aurolaci și corupție
Abandonaţi
Pentru a oferi o idee privind amploarea fenomenului este de-ajuns să întâlneşti abandonaţii din Bucureşti: trăiesc în canale, în containere, în case ocupate abuziv. Pe cei care dorm în locuri murdare, unde se materializează distanţa care separă bogaţii de săraci.
„O parte a acestei subcomunităţi care trăieşte pe stradă şi în canale este formată din romi”, explică Franco Aloiso, preşedinte al Comitetului Asociaţiilor şi ONG-urilor italiene din România, de mai mulţi în prima linie pentru a oferi susţinere marginalizaţilor din Bucureşti. „O altă parte este compusă din orfani albi, precum copiii sau minorii abandonaţi de familii sau fugiţi din orfelinate. Şi în fine o altă parte este formată din români neinseraţi: infirmi, adulţi care şi-au pierdut locul de muncă, bolnavi care nu primesc asistenţă, foşti lucrători fără posibilitatea de a plăti chirii”.
Salarii reduse
În clasamentul Uniunii Europene privind salarizarea, România se plasează pe locul al doilea având cel mai redus minim salarial, 218 euro lunar, şi fiind precedată numai de Bulgaria.
Pentru a asculta poveştile „proscrişilor” din Bucureşti, care trăiesc ca şoarecii în subteran, trebuie să se aştepţi primele lumini ale serii, fiindcă numai atunci poporul excluşilor se reuneşte şi reîntoarce în locuinţe, la câţiva metri de deosebit de comercialele străzi din centru. Canalele sau cocioabele din Bucureşti sunt astăzi o „zonă liberă” a României, în totalitate uitată de instituţiile care guvernează oraşul şi naţiunea.
Cei circa şapte mii de marginalizaţi ai capitalei româneşti trăiesc înghesuiţi pe saltele murdare. Sunt copleşiţi de greutăţi. Sunt iluminaţi de lumina slabă a unor vechi lanterne. Nu primesc sprijin şi ajutor de la nimeni, cu excepţia ONG-urilor. Aceşti cetăţeni care locuiesc în una dintre cele 28 de capitale ale Uniunii Europene, se adăpostesc de gerul iernii trăind într-un tunel care are înălţimea de un metru şi jumătate, lat doar cu puţin peste trei metri. În aceste locuri insalubre ocupanţii (femei, bărbaţi, bătrâni, copii, bolnavi, drogaţi, prostituate, alcoolişti, oameni fără adăpost, „working poors” ajunşi în ruină) îşi petrec nopţile în cea mai deplină promiscuitate.
Mănâncă ocazional. Consumă băuturi alcoolice. Fac uz de droguri. Uneori întemeiază familii improvizate. Îşi îngrijesc copiii şi trăiesc târându-se precum animalele.
Aceste tuneluri subterane sunt locuite şi de tineri orfani, precum Andrei care are 21 de ani şi de nouă ani este pe stradă, sau ca Iorgu, care are 25 de ani şi de 6 trăieşte în subteran. Andrei şi Iorgu au fugit amândoi dintr-o instituţie fiindcă erau maltrataţi şi abuzaţi. O poveste diferită este în schimb cea a Ivonei care are 28 de ani şi este mamă. Ivon a lucrat într-o vreme ca secretară şi acum trăieşte pe stradă şi în canal. „Nu reuşeam să plătesc chiria, să fac cumpărături şi să-mi îngrijesc fiul, fiindcă salariul meu era prea mic – mărturiseşte. Statul nu mă ajuta şi am fost evacuată din apartament. Acum trăiesc în canal cu copilul meu, ziua cerşesc sau fac curat”.
Infern pentru defavorizaţi
Un rând de pături este îngrămădit între pereţii canalului şi pe jos sunt grămezi de resturi de mâncare, haine, sticle de băuturi alcoolice şi mizerie de orice fel. Acoperişul, care zdrobeşte capul şi apleacă umerii ocupanţilor săi, este acoperit cu mucegai şi umiditate. Căldura şi mirosul sunt insuportabile.
Fosta clasă de mijloc. În aceşti ultimi ani canalele din Bucureşti au devenit şi refugiul fostei clase de mijloc, scufundată în sărăcie ca urmare a constrângerilor europene şi a crizei internaţionale. Este cazul lui Marius care are 40 de ani şi timp de mai mulţi ani a fost angajat la o mică fabrică de mobilier, a plătit taxele şi a avut o casă. Însă astăzi Marius trăieşte pe stradă din cauza unui accident care l-a lăsat invalid. „Eram angajat la o fabrică de mobilă – povesteşte acest bărbat slab cu trăsăturile feţei alterate – însă după amputarea mâinii mi-am pierdut locul de muncă. Am primit o indemnizaţie şi apoi am fost abandonat”. Şi Nicolae, de 43 de ani, este un alt exemplu de clasă medie astăzi în sărăcie. „Într-o vreme eram vânzător la un magazin de îmbrăcăminte, dar apoi din cauza prea multelor taxe şi a puţinelor câştiguri patronul a fost nevoit să închidă. Am căutat un nou loc de muncă, dar între timp – povesteşte bărbatul – banii s-au terminat şi am ajuns pe stradă”.
Sau verişorii Petru şi Pavel angajaţi până în 2012 ca paznici şi astăzi căzuţi în spirala drogurilor şi alcoolului. „Pentru că dacă Guvernul nu te ajută să te reintegrezi – spun – să ajungi pe stradă şi să te distrugi este foarte uşor”.
Solidaritate şi empatie
Subcomunitatea excluşilor din Bucureşti, puţin sau deloc asistată de instituţiile publice, abandonată de societatea care o vede ca o rămăşiţă de aruncat la marginea unui canal, a devenit tot mai eterogenă în aceşti ultimi ani. Şi chiar şi diferenţele de vârstă şi de sex, de etnie şi provenienţă, care într-o vreme erau foarte importante într-o realitate făcută din luptă şi dominare, au lăsat astăzi locul unui amestec de solidaritate şi empatie. Şi astfel femei şi bărbaţi, romi şi români, orfani şi copii, oameni fără adăpost şi din fosta clasă de mijloc, trăiesc împreună şi au în comun doar nevoia unui loc în care să doarmă şi să se adăpostească, într-un oraş care îi respinge, nu-i acceptă, şi, mai ales, nu-i ajută.
Tinerii şi foarte tinerii, între 12 şi 24 de ani, rămân oricum grupul cel mai consistent care populează străzile şi cocioabele din Bucureşti. Şi ei sunt cei care de obicei ocupă şi descoperă noile canale. Care caută ceva de mâncare un pic pentru toţi. Care se duc şi vin de la ONG-uri. Cu toate acestea, tocmai asupra lor s-a abătut flagelul drogurilor.
Citește și:
„La Repubblica” dă de pământ cu imaginea României: Aurolaci și corupție
”Este revoltător, ia tradițională de la Milano pare o banală bluză”, protest împotriva MAE
