Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a semnat un document prin care susține că studenţii de pe locurile subvenţionate de stat să fie obligaţi să lucreze un număr corespunzător de ani în ţară, după absolvire, sau dacă nu, să dea banii înapoi. Documentul semnat de Liviu Pop a fost prezentat de portalul Profit.ro.
Ministrul Educației arată că introducerea acestei condiționări a absolvenților care au studiat pe locuri subvenționate de la bugetul de stat, mai exact fără plată, poate fi efectuată prin modificarea Legii educației 1/2011, semnalând că astăzi, pentru a beneficia de finanțare de la bugetul de stat, legislația românească nu impune studenților alte constrângeri în afara performanței academice.
Poziția a fost formulată după ce ministerul a fost abordat, la nivel politic, cu ideea introducerii unui contract pe care studenții aflați pe locuri subvenționate de stat să-l semneze la începerea studiilor și prin care să accepte această condiționare.
„Apreciez că se poate reglementa un model de contract pe care studenţii care urmează cursuri universitare subvenţionate de stat să-l semneze la începutul studiilor care să prevadă că sunt de acord cu aceste condiţii şi că în cazul în care nu le îndeplinesc vor trebui să returneze fondurile bugetate pentru ei în perioada facultăţii. (…)
Pentru a nu avea un caracter restrictiv care să provoace probleme tinerilor în dezvoltarea carierei, perioada în care aceştia trebuie să activeze pe piaţa muncii din România, cred că nu trebuie limitată la momentul finalizării studiilor. Astfel, aceasta poate fi aleasă de fiecare absolvent într-un interval de timp, de exemplu în 10 ani de la momentul în care au terminat facultatea”, se arată în documentul prezentat de Profit.ro.
Propunerea Academiei
În acelaşi document se face trimitere la propunerea Academiei Române ca „absolvenţii de studii superioare care au beneficiat de locuri finanţate de la bugetul de stat, să muncească în România pe o perioadă egală cu durata studiilor universitare subvenţionate”, menţionată la începutul acestui an în „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”.
Academia Română a stârnit numeroase opinii negative față de această iniţiativă, opozanţii reamintind că România este membră a Uniunii Europene şi circulaţia forţei de munca pe piaţa liberă nu poate fi îngrădită. Reprezentanții studenților au acuzat practici totalitare, arătând că absolvenții din România trebuie să fie lăsați să se angajeze oriunde în Spațiul european după terminarea facultății, pe o piață a muncii liberă.
Ideea lui Dragnea
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat recent că unii oameni de afaceri i-au semnalat că se confruntă cu un deficit de specialiști, inclusiv din cauza plecării din țară a absolvenților de studii superioare școliți pe banii statului. Dragnea, aflat recent în vizită în județul Hunedoara, împreună cu premierul Mihai Tudose, a vorbit cu oamenii de afaceri din Hunedoara, care s-au plâns de deficitul de specialiști creat de plecarea din țară a absolvenților de studii superioare. „Mulți dintre ei (oamenii de afaceri, n.r.) nemulțumiți că statul român a investit ani de zile în niște specializări, în studenți care au devenit medici, ingineri … și după ce statul român a cheltuit, ei pleacă din țară. Se simțeau frustrați, pentru că ar avea nevoie de astfel de specialiști în domeniile lor”, a spus atunci Dragnea.
Exodul alb
Unul dintre domeniile în care este simțită cel mai acut plecarea din țară a noilor absolvenți este cel medical. Mulți absolvenți de studii superioare cu acest profil aleg să plece din țară pentru salariile mult mai mari din alte state UE, cum ar fi Germania sau Franța. Alte motive puternice care determină plecarea medicilor care deja profesează sunt corupția, birocrația și lipsa unor condiții decente în multe dintre spitalele din România. În urmă cu numai câteva zile, Parlamentul a adoptat majorarea vârstei de pensionare în cazul tuturor medicilor, care nu se vor putea pensiona mai devreme de 67 ani. Ministerul Sănătății i-a convins pe deputați, de care depinde decizia, să fie de acord cu menținerea medicilor mai mult timp la muncă, din cauza deficitului de personal din sistem.
„Emigrarea absolvenţilor universităţilor de medicină şi farmacie a devenit o simplă formalitate, companiile de recrutări din străinătate fiind bine remunerate pe cap de medic plasat în spital din afara României „, a comentat Silvian-Emanuel Man, preşedinte al Ligii Studenţilor (LS IAŞI), citat de ziare.com.
Conform LS Iaşi, un studiu realizat de Federaţia Solidaritatea Sanitară arata că 7 din 10 medici vor să lucreze în afara României, iar din cei şapte, patru au făcut deja pregătirile necesare plecării, nemulţumiţi de condiţiile proaste de lucru sau de salarizare, precum şi de lipsa de perspectiva, generată de birocraţia şi corupţia din sistem şi din societate, în general.