in

Graţierea lui Gică Popescu, campanie naţională de eliberare, peste 21.000 de semnături

„Gică Popescu, fostul căpitan al Barcelonei, la închisoare”, această ştire a făcut înconjurul lumii. Graţierea sa este un subiect la fel de popular, mai multe petiţii în acest scop fiind deja iniţiate. Una dintre ele a strâns în 3 zile peste 21.000 de semnături. Însă, de asemenea, există şi opozanţi graţierii fostului jucător al Generaţiei de Aur şi în acest sens fiind iniţiată o petiţie.

Decizia magistraţilor de a-l trimite după gratii pe fostul fotbalist, condamnat la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare, a declanşat un val de compasiune atât în rândul politicienilor, oamenilor de fotbal, jurnaliătilor, cât şi în rândul oamenilor de rând, care au semnat o petiţie prin care solicită graţierea „Baciului”, aşa cum este el cunoscut în rândul fanilor.

Cutremur în fotbal: Copos, MM Stoica, Borcea, Pădureanu, Popescu, Neţoiu și fraţii Becali, în puşcărie

Un senator UNPR buzoian a inițiat o petiție online pentru grațierea fostului jucător al Naţionalei şi al FC Barcelona. Senatorul nu este singurul care a avut această idee. Președintele clubului Dunărea Calafat, prima echipă la care a jucat Popescu, dar și un consilier local din Brașov au inițiat acțiuni de strângere de semnături pentru grațierea fostului internaţional.

Popescu are parte şi de susţinerea preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, dar și al premierului Victor Ponta. „Ca cetăţean al României, dacă va trebui să înaintăm o petiţie pentru graţiere inividuală către preşedintele statului român, pentru Gică Popescu, personal, aş semna-o şi o s-o semnez, să ştiţi”, a precizat Zgonea.

El a arătat că Gică Popescu este un om care a făcut foarte mult bine României şi cu care românii s-au lăudat.

„Este de o sută de ori mai cunoscut decât orice politician din România. Despre Gică Popescu, dacă te duci din Turcia până în Barcelona sau până în nordul Europei, toată lumea ştie că a fost căpitanul Barcelonei şi căpitanul echipei naţionale”, a susţinut Zgonea.

La rândul lui, premierul Victor Ponta, a declarat: „Ca premier nu mă pot pronunţa. Ca simplu cetăţean al României, sigur că susţin cererea de graţiere”.

Premierul afirmă că i s-ar părea normal să fie aplicate prevederile constituţionale privind graţierea în cazul fostului internaţional şi că el l-ar graţia dacă ar fi preşedintele României. „Ce câştigă statul din faptul că Gică Popescu stă în închisoare?”, s-a întrebat retoric şeful Guvernului.

De asemenea, liderul PNL, Crin Antonescu, cere întreruperea pedepsei pentru fostul internaţional român. În ciuda susţinerii clare venite din partea unor persoane publice, dar şi din partea suporterilor, a fost lansată şi o altă petiţie, care îşi propune să stopeze graţierea lui Gică Popescu.

Printre argumentele celor care se opun graţierii lui Gică Popescu se numără: ar decredibiliza actul de justiţie; s-ar crea un precedent periculos, în care reputaţia infractorului primează faptelor; greşelile se plătesc în aceeaşi măsură de către toţi cetăţenii.

Decizia finală îi aparţine lui Băsescu

În 2007, preşedintele Traian Băsescu a acceptat cererea de a-l graţia pe Ion Draica, fost campion olimpic la lupte greco-romane, la Olimpiada de la Los Angeles 1984, care fusese condamnat la 3 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat definitiv, marţi, 4 martie, la închisoare cu executare pe opt dintre cei mai influenţi oameni din fotbal, aceştia fiind găsiţi vinovaţi de corupţie într-un dosar legat de transferul în străinătate al mai multor jucători.

Astfel, fostul internaţional Gheorghe Popescu a primit o pedeapsă cu închisoarea de trei ani, o lună şi zece zile fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a primit trei ani şi opt luni, managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica – trei ani şi şase luni, fostul acţionar al FC Dinamo, Cristian Borcea, şi fostul impresar Ioan Becali – câte şase ani şi patru luni, impresarul Victor Becali – patru ani şi opt luni, fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu – trei ani şi patru lun, iar fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu – trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

Presa internaţională: „Fostul căpitan al Barcelonei, la închisoare!”

Publicații importante din străinătate au reacționat după ce toți cei opt inculpați din „Dosarul Transferurilor” au fost condamnați la închisoare cu executare.

Presa internațională pune accent pe condamnarea fostului internațional Gică Popescu. „Popescu, fostul căpitan al Barcelonei, a primit trei ani de închisoare pentru fraudă fiscală! Managerul Stelei e și el implicat în acest caz”, a titrat cunoscuta publicație sportivă spaniolă Marca.

„Şoc în România! Popescu a fost condamnat pentru iregularităţi în transferuri, alături de alte 7 persoane, încasînd în total 34 de ani şi 3 luni de închisoare cu executare”, s-a scris şi în presa din Turcia.

„Popescu a fost condamnat pentru fraudă”, a titrat și celebrul cotidian de sport din Franța L’Equipe, iar Gazzetta dello Sport a menționat: „Popescu, care urma să candideze la funcția de președinte al Federației Române de Fotbal, a fost condamnat la trei ani și o lună de închisoare cu executare! La 37 de ani de la un cutremur devastator, România a fost zguduită de un nou cutremur”.

„Nu e o minciună! Gică Popescu trebuia să candideze pentru președinția FRF, dar a ajuns la închisoare”, a notat și World Soccer. „Gheorghe Popescu, fostul jucător al lui PSV Eindhoven, a pierdut ultimul apel într-un proces în care era acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani. Popescu va sta trei ani, o lună și 10 zile în spatele gratiilor”, a comentat publicația olandeză De Telegraaf.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Româncă ucisă la Macerata, trei italieni condamnaţi

„Iepurașul din Diaspora”, acţiune caritabilă pentru copii din România, aflaţi în dificultate