Gigi Becali a fost eliberat condiționat din penitenciar, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, au decis definitv, magistrații de la Tribunalul Constanța, informează B1 Tv.
Becali a declarat că mulţumeşte magistraţilor că l-au condamnat pentru că perioada de detenţie a fost cea mai folositoare din viaţa sa. „Mulţumesc judecătorilor şi procurorilor care m-au condamnat pentru că eu consider că cea mai folositoare perioadă din viaţa mea au fost cei doi ani de închisoare, mântuirea e cel mai important lucru pentru mine şi am învăţat ce înseamnă mântuirea în închisoare”, a spus Becali.
„Steaua va fi o societate comercială”
Dosarul de eliberare condiţionată a lui Gigi Becali a fost luat în discuţie de un complet al Judecătoriei Medgidia, după ce a fost prezentat unei comisii pentru liberarea condiţionată din penitenciar, iar după analizarea dosarului, membrii acesteia au decis că omul de afaceri întruneşte condiţiile pentru a fi pus în libertate. Aflat într-o permisie de cinci zile, Gigi Becali a participat, duminica trecută, la slujba de la biserica din Pipera şi a declarat că echipa de fotbal va fi pentru el doar o societate comercială ce „va câştiga bani”, sumele obţinute astfel urmând a fi folosite în acţiuni caritabile.
„Viaţa mea s-a şters, am şters totul cu buretele şi am început o nouă viaţă care se numeşte Gheorghe Becali. Îl caut pe Hristos, mă duc după Hristos oriunde este el. Îi caut pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei dezbrăcaţi, pe cei însetaţi, pe cei din temniţă şi pe cei din spitale. Toată averea mea o dau lui Hristos. Mi-e ruşine de ceea ce făceam eu. (…) Dacă mă interesează mântuirea, mai are Steaua vreo valoare pentru mine? Lucrurile astea, materiale, nu mă mai interesează. Pentru mine, Steaua va fi o societate comercială, care va câştiga bani, bani pe care, la rândul meu, îi iau şi îi dau… Caut bolnavi, caut biserici, caut oameni, o să fac lucruri bune„, a declarat Becali.
Gigi Becali a avut de executat o pedeapsă de trei ani şi şase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiză” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina. Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava până în 29 octombrie 2013, când a fost transferat la Penitenciarul Poarta Alba, după ce Administraţia Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia. Finanţatorul FC Steaua executa pedeapsa în regim deschis.
În închisoare, Gigi Becali a terminat de scris două cărţi, „Muntele Athos, patria Ortodoxiei” şi „Becali şi Steaua”, iar în februarie 2015 a anunţat că se apucă de o a treia carte, „Becali, Parlamentul Europei şi Parlamentul României”. Pentru fiecare dintre cărţile scrise, el a primit o reducere cu 30 de zile a pedepsei.
Ce interdicţii are în libertate
Chiar dacă este un om liber, Becali va fi totuşi privat de unele drepturi.Printre interdicţiile pe care le va avea Becali în următorii cinci ani se numără şi lipsa dreptului la vot, conform România TV: nu va avea voie să aleagă şi să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii publice; să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; să ocupe o funcţie sau să exercite o profesie ori să desfăşoare o activitate de natură aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat.