Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casație și Justiție la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, anunță Agerpres.
Completul de cinci judecători, condus de Livia Stanciu, a respins joi recursul lui Relu Fenechiu și a menținut pedeapsa de 5 ani dată anterior de un alt complet de la instanța supremă.
De asemenea, instanța a menținut și condamnările în cazul celorlalți inculpați. Lucian Fenechiu, fratele lui Relu Fenechiu, a primit 5 ani de închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Mihai Bogdan Damian, administrator la compania Europlus SRL Iași.
Alte condamnări: Petru Andronache — 7 ani, Ioan Turbatu — 6 ani și Ioan Mărghidan — 6 ani de închisoare cu executare, aceștia fiind foști directori în cadrul SISEE Moldova.
Pe latură civilă, judecătorii au scăzut prejudiciul pe care frații Fenechiu și ceilalți inculpați trebuie să-l plătească în solidar, de la 6 milioane de lei în primă instanță la 5,7 milioane de lei.
Decizia este definitivă, urmând ca toți inculpații din acest dosar să fie încarcerați.
Direcția Națională Anticorupție i-a trimis în judecată iunie 2012 pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, pentru abuz în serviciu, pe Ion Mărghidan, director general al SISEE Moldova în perioada 2004-2005, pentru abuz în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor publice, și pe Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, pentru abuz în serviciu și abuz în serviciu contra intereselor publice.
În acest dosar au fost trimiși în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu și la abuz în serviciu contra intereselor publice Relu Fenechiu, care la data comiterii faptelor avea calitatea de acționar și/sau administrator la firmele SC FENE Grup SA, SC La Rocca SRL Iași, SC Tehnorom SRL Iași, Lucian Fenechiu, în calitate de acționar și/sau administrator la aceleași firme, și Mihai Bogdan Damian, asociat unic și administrator la SC Europlus SRL Iași și acționar al SC FENE Grup SA.
Procurorii DNA susțin că, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat achiziții de la cele patru firme menționate fără să respecte prevederile legislației cu privire la achizițiile publice, în condiții de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la prețuri de produse noi, transformatoare și întrerupătoare uzate și vechi, fabricate în anii 1970-1980.
Cea mai mare parte din aceste produse au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind, în final, achiziții de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile și cauzatoare de prejudicii bugetului societății, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.
SISEE Moldova a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0,02%), restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc și reprezintă achiziții nejustificate în valoare de 6.327.390 lei fără TVA.
Prejudiciul total calculat inițial de procurori a fost de de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei, la care se adaugă TVA) și reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziționate, aflate în proporție de 99% și acum pe stoc.
Acest prejudiciu este rezultatul a 46 de acte materiale derulate în perioada 2002 — 2005, fiecare act material însemnând o achiziție publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele menționate.