Menu
in

Fostul ministru al Diasporei, Bogdan Stanoevici, anunț surpriză: ”Am luat cea mai importantă decizie a vieții mele”

Fostul ministru al diasporei, Bogdan Stanoevici, a făcut o postare surpriză pe pagina de Facebook, anunțându-și candidatura la președinția României. Într-un scurt mesaj video, Stanoevici a declarat că ”am luat poate cea mai importantă decizie a vieții mele: aceea de a candida pentru funcția de Președinte al României”

Bogdan Stanoevici (n. 22 ianuarie 1958, București) este un cunoscut și îndrăgit actor român. Este absolvent (promoția 1982) al I.A.T.C. „I. L. Caragiale” din București. În mai 1989 s-a stabilit prin căsătorie în Franța, unde își continuă cariera. S-a restabilit în România în 2011.

Între 5 martie și 17 decembrie 2014, a fost ministru pentru românii de pretutindeni în guvernul Victor Ponta.

”De câțiva ani încoace mă tot întreb ce ar trebui făcut pentru această țară. Și pentru că România mea arată altfel, am luat poate cea mai importantă decizie a vieții mele: aceea de a candida pentru funcția de Președinte al României. De ce? Pentru că am o datorie de conștiință  față de țara mea, în care m-am născut, în care am crescut și în care m-am format ca individ. Și mai am o datorie de suflet: față de mama mea, care a iubit această țară la fel de tare cum m-a iubit pe mine. Și care într-o zi, cu lacrimi în ochi, mi-a cerut ca atunci când voi fi pregătit, să fac tot ce-mi stă cu puțină pentru a schimba tot ce este strâmb în această țară. Ei bine, momentul acela a sosit.”, a spus el în mesajul video.

Iată postarea video:

Bogdan Stanoevici, fostul ministru al Diasporei, este „Cel ales”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version