Custodele Coroanei Române, Margareta, consideră că recentele violenţe de la mitingul diasporei din Capitală au afectat unitatea naţională şi reputaţia internaţională a ţării şi îndeamnă la dialog civic pentru clădirea unui viitor mai bun.
„Avem libertatea să credem ce vrem fiecare despre recentele violenţe din Bucureşti, dar putem fi unanimi în convingerea că ele au afectat unitatea naţională şi reputaţia noastră internaţională. Aceasta doar cu câteva luni înainte ca ţara noastră să asume Preşedinţia Uniunii Europene. Niciun om cu inimă din această ţară nu poate fi bucuros să vadă cum ne facem rău nouă înşine”, afirmă Custodele Coroane într-un mesaj postat pe site-ul romaniaregala.ro.
Custodele Coroanei subliniază că românilor din diaspora „le lipseşte România şi îşi doresc să contribuie, cu demnitate, la prosperitatea ei”, iar „datoria noastră este să îi primim cu respect şi să îi încurajăm să-şi îndrepte buna intenţie în direcţii constructive”.
„Regele Mihai şi cu mine am cunoscut bine, în ultimii treizeci de ani, ce înseamnă să mergi prin lume pentru a susţine cauza ţării tale şi să fii primit cu un zâmbet ironic. Românii care trăiesc departe de patrie simt o datorie faţă de ea şi de concetăţenii de acasă. Lor le lipseşte România şi îşi doresc să contribuie, cu demnitate, la prosperitatea ei. Datoria noastră este să îi primim cu respect şi să îi încurajăm să-şi îndrepte buna intenţie în direcţii constructive. Dreptul de a ieşi în stradă şi de a-ţi face cunoscute aspiraţiile civice este de neatins. El nu are nimic de-a face cu agresivitatea, ci cu speranţa şi cu libertatea. Violenţa nu este niciodată acceptabilă. Chiar dacă cei care dau dovadă de brutalitate sunt puţini, ei pot distruge complet rostul vocii publice”, spune Custodele Coroanei, Margareta.
Agerpres