Femeile născute după 1970 se vor pensiona la 65 de ani, începând din 2035, când va fi egalizată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, la un stagiu complet de cotizare de 35 de ani şi un stagiu minim de 15 ani, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, la începutul săptămânii.
Întrebată fiind de ce este nevoie de egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a întrebat retoric: „Daţi-mi voie să fiu puţin maliţioasă, dar n-am luptat noi pentru drepturi egale cu bărbaţii? Nu ne zbatem noi să avem drepturi egale cu bărbaţii?”. Recomandările FMI Mai mult, aceasta a adus în discuţie recomandarea de ţară făcută de Fondul Monetar Internaţional. „Este nevoie de acest proiect de lege pentru că această politică de egalitate de gen este dusă în mod special în Europa, dar nu numai. Au fost şi conferinţe la nivel mondial pe această temă. Al doilea argument este legat de sustenabilitatea sistemului de pensii nu numai din România, ci şi din alte ţări din Uniunea Europeană”, a explicat oficialul.
Însă, ceea ce pare să nu ştie ministrul este că doar zece state europene au vârsta de pensionare a femeilor la 65 de ani sau peste. Opt state europene – Franţa, Italia, Marea Britanie, Austria, Bulgaria, Cehia, Grecia, Lituania – au vârsta de pensionare a femeilor la 60 de ani. Funcţionarilor publici au anunţat că, în cazul în care acest proiect de lege va fi promovat în regim de urgenţă, fără o dezbatere serioasă cu partenerii sociali, îşi rezervă dreptul de a iniţia o campanie de strângere de semnături pentru a introduce pe ordinea de zi a parlamentului o iniţiativă legislativă populară de limitare a vârstei de pensionare, atât a femeilor, cât şi a bărbaăilor la 60 de ani. Facem un apel la toate sindicatele, din toate domeniile de activitate, precum şi la societatea civilă, să ia atitudine faţă de acest proiect legislativ, deoarece el va afecta milioane de români”, anunţă sindicaliştii.
Pentru că nu reuşim să avem un echilibru între cei care contribuie şi cei care beneficiază venim cu soluţii surogat. Ar fi trebuit să vină cu măsuri să stimuleze angajatorul să angajeze persoane cu vârste de peste 40 de ani. Sunt sisteme pe care nu suntem în stare să le gândim”, spune preşedintele Blocului Naţional Sindical.