200.000 de euro despăgubiri în cazul Rîmaru. Familia vrea să ştie unde este înmormântat. După patru decenii de le execuţie, fratele lui Ion Râmaru vrea să-l îmnormânteze creştineşte. Şi a dat statul în judecată.
Descris ca un asasin în serie, Rîmaru a omorât patru femei, după ce le-a tâlhărit şi le-a violat. A fost condamnat la moarte în 1971.
Deşi la ultimul termen de judecată, Ion Rîmaru a recunoscut faptele, familia sa nu a crezut niciodată că el este autorul. Au trecut 44 de ani de atunci. Numele lui Rîmaru a rămas însă în istorie. Familia bărbatului şi-a schimbat numele şi adresa. Şi, ca să lase trecutul în urmă, s-a izolat. În ultimii ani, însă, rudele lui Rîmaru şi-au schimbat gândirea. Au recunoscut rădăcinile, şi chiar au cerut să-l înmormânteze creştineşte.
Până acum, autorităţile nu au dat niciun răspuns în legătură cu locul în care ar fi fost înmormântat Ion Rîmaru. Primul termen de judecată va avea loc la începutul lunii septembrie.
„Vampirul din Bucureşti”
Începând cu luna aprilie a anului 1970 şi până în luna mai a anului următor, Ion Rîmaru a atacat grav 14 femei şi a omorât patru dintre ele. Autorităţile au mobilizat 6.000 de oameni ce patrulau străzile Capitalei în fiecare noapte, operând 2.565 de arestări şi circa 8.000 de legitimări, în speranţa de a îl captura pe cel supranumit „vampirul din Bucureşti”.
Ion Rîmaru s-a născut în Corabia, judeţul Olt. Provenea dintr-o familie în care violenţa domestică era la ordinea zilei. Tatăl, Florea Rîmaru obişnuia să îşi bată soţia, iar cei doi divorţează. Florea s-a mutat în cele din urmă în Bucureşti. Ion şi-a făcut o reputaţie proastă în localitatea natală deoarece a avut relaţii cu o minoră, fiica unui profesor din sat şi a faptului că a fost condamnat când avea 18 ani pentru furt. După ce a terminat liceul, s-a înscris la Facultatea de Medicină Veterinară în 1966. El a repetat anul doi şi în momentul arestului repeta anul trei. Mama lui a declarat la anchetă că îl vizita des pe Ion, deoarece ştia că l-a moştenit pe tatăl lui în privinţa caracterului violent.
Începutul terorii
Prima lui crimă a fost uciderea Elenei Oprea, pe 8 aprilie 1970. Pe 1 iunie a atacat-o pe Florica Marcu, care a supravieţuit fiind salvată de şoferul unui camion care auzise ţipetele femeii. A jefuit un magazin pe 20 iulie şi patru zile mai târziu a tâlhărit-o pe Margareta Hanganu. Timp de aproape patru luni a fost linişte, dar atacul de pe 22 noiembrie asupra Olgai Baraitaru, unul deosebit de grav, a pus din nou poliţia în stare de alertă. O anchetă se pornise deja în momentul uciderii primei femei, dar încă nu exista nici un indiciu.
Începând cu 16 februarie 1971, atacurile s-au succedat la interval de câteva zile sau săptămâni. În doar patru luni, au fost nu mai puţin de 10 astfel de agresiuni. Faptul că populaţiei nu îi erau date amănunte despre ceea ce se întâmplă a dus la crearea unor adevărate legende în jurul acestui om.
Operaţiunea „Vultur”
De abia după moartea Gheorghiţei Popa, autorităţile au luat măsuri excepţionale. Mii de poliţişti vegheau străzile interogând persoanele suspecte, în cadrul celei mai mari mobilizări ale organelor de poliţie din istoria capitalei. Femeile au început să umble numai în grupuri şi erau des acompaniate de poliţişti acasă. Peste 100 de vehicule patrulau noaptea. În ciuda acestor prevenţii, frecvenţa atacurilor nu a scăzut. În noaptea de 4 mai a atacat consecutiv două femei, pe Mihaela Ursu şi Maria Iordache.
Arestarea lui Rîmaru
Rezolvarea cazului a fost posibilă deoarece sub corpul Mihaelei Ursu a fost găsită o scutire medicală emisă de Spitalul Studenţesc din Bucureşti. Investigatorii au observat faptul că 15 persoane nu şi le-au depus la universităţile lor şi a urmat un filaj al suspecţilor. După o serie de percheziţii, în camera lui Rîmaru din cămin sunt găsite arme albe ca acelea folosite în atacuri. Este arestat pe 27 mai 1971.
Rîmaru a fost descris ca un criminal deosebit de violent şi sadic, obişnuia să sugă sângele victimelor, să le muşte, le viola, câteodată chiar şi după moartea acestora sau le înjunghia în mod repetat. În afară de scutirea medicală găsită, femeile care au supravieţuit l-au recunoscut pe acesta ca fiind autorul şi urmele de muşcături de pe victime erau aceleaşi ca cele ale lui Rîmaru.
La proces, Rîmaru a încercat să demonstreze că era instabil psihic şi din această cauză nu se făcea responsabil de crime, dar judecătorii nu s-a lăsat convinşi. În cele din urmă acesta este condamnat la moarte pentru patru omoruri, şase tentative de omor deosebit de grav, cinci violuri, o tentativă de viol, şi tâlhărie.
Executat la Jilava
Pe 23 octombrie 1971, a fost dus la Jilava unde urma să fie executat. A fost legat de un stâlp şi a început să se zbată. A strigat că vinovatul pentru ceea ce a făcut este numai tatăl său. În momentul în care s-a tras, Rîmaru s-a răsucit în jurul stâlpului în urma încercărilor inutile de a scăpa şi a fost împuşcat în spate.
Tatăl lui Rîmaru, Florea, a murit la un an după execuţia fiului său. Corpul lui a fost dus la Institutul Medico-Legal din Bucureşti pentru autopsie. În urma analizelor, s-a descoperit cu stupoare că Florea Rîmaru era autorul a patru crime cu autor necunoscut ce datau încă din 1944.
