Peste zece mii de medici au plecat din ţară în intervalul 2007-2011, universităţile de medicină „au produs” şapte mii de rezidenti, deficitul în foarte multe unităţi sanitare fiind tot mai mare, a declarat, preşedintele Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae.
Principalul motiv al migraţiei este reprezentat de salarii, în condiţiile în care, în străinătate, personalul din sistemul sanitar câştigă începând cu 1.000 de euro pe lună, respectiv de trei ori mai mult decât în România, arată studiile efectuate în randul medicilor.
„Anul acesta, 2.100 medici rezidenţi şi specialişti au plecat din România. Nu mai este migraţie, ci exod. De când am intrat în UE, au plecat peste 10.000 de medici din 41.000 medici activi. Am pierdut mai mulţi medici decât am format.” a declarat Astărăstoae.
El a precizat că scăderea numărului de doctori s-a produs din două cauze, respectiv blocarea posturilor şi migraţia medicilor. „Numărul medicilor a scăzut din cauza blocării posturilor, dar şi a plecării acestora în străinătate. Statul este obligat să protejeze sănătatea şi de asemenea să-şi îndeplinească responsabilitatea socială”, a mai spus profesorul Vasile Astărăstoae.
În ultimii ani, au plecat în Marea Britanie, 10.000 de medici. Spre Franţa 6.000. În Spania sunt 3.000, în Belgia 1000, iar în Statele Unite, 5.000 de români.
Cifre care sperie românii
1,9 medici la mia de locuitori este media în România, plasând ţara noastră pe ultimul loc în Europa. Deficitul de personal a devenit o problemă serioasă mai ales în ultimii doi ani, odată cu reducerea salariilor şi a sporurilor, situaţie provocată de criză. În plus, angajările au fost îngheţate. De cealalată parte, 3,7 medici la mia de locuitori este media în ţările din vestul Europei. Salariul de debutant al unui medic în Occident este 10 ori mai mare decât în România. Testele de angajare sunt destul de dure, dar un medic bun îşi găseşte fără probleme angajament. Cele mai accesibile sunt, în prima fază, clinicile din mediul rural.
7.000 de euro, salariu de medic român în Australia
În Australia, Claudiu Rădeanu locuieşte împreună cu logodnica sa într-o casă închiriată. Salariile celor doi sunt fabuloase comparativ cu cele din România. Claudiu ridică lunar 7.000 de dolari australieni, adică echivalentul a 21.700 lei, în timp ce salariul logodnicei sale din Malaezia, rezident al Secţiei de recuperare din cadrul aceluiaşi spital, e de 5.000 de dolari australieni, adică 15.500 lei.
Şi costurile sunt mai ridicate decât în România, dar chiar şi aşa le rămân bani suficienţi pentru un trai mai mult decât decent. Rădeanu spune că în Melbourne cheltuielile cu chiria, mâncarea şi întreţinerea nu depăşesc 25% din venitul lunar.
Comparaţia cu salariul şi cu stilul de viaţă al unui medic rezident din România pare ridicolă. Gabriel Mazilu, medic rezident în anul IV, lucrează la secţia de chirurgie plastică a Spitalului Sf. Spiridon. Soţia lui lucrează la Spitalul de Neurochirurgie, medic rezident tot în anul 4, la Secţia Neurorecuperare. Salariul net al lui Gabriel este de 1.200 lei, la care se adaugă banii primiţi pentru gărzi (o oră de gardă în timpul săptămânii este plătită cu 8 lei, iar în week-end cu 10 lei).
Pe lângă salariu, doctorul Mazilu mai primeşte în fiecare lună bonuri de masă în valoare de 180 lei. În total, Mazilu ridică lunar aproape 2.000 lei. Salariul soţiei sale este de 1.700 lei, sporuri incluse, la care se adaugă bonurile de masă, tot în valoare de 180 lei. Adică, un total de până în 4.000 de lei, echivalentul a doar 1.300 de dolari australieni. O diferenţă cât de la cer la pământ faţă de veniturile „australienilor”.