Menu
in

Elena Udrea, dusă cu mandat la DNA. Acuzațiile: spălare de bani și fals în declarații de avere

Președintele PMP, deputatul Elena Udrea, a fost adusă de anchetatori, joi, 29 ianuarie, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), ea spunând la intrare că nu știe de ce a fost citată cu mandat și că, probabil, este vorba despre dosarul Microsoft.

Elena Udrea a scris pe Facebook că a fost citată, cu mandat de aducere, la Direcția Națională Anticorupție, pentru a oferi lămuriri, ea precizând că este surprinsă de decizia anchetatorilor de a proceda așa, în condițiile în care s-a arătat în permanență dispusă să colaboreze.

Potrivit Mediafax, Elena Udrea a fost adusă la DNA de ofițerii de poliție, cu o mașină, în jurul orei 11.30.

„În această dimineață, am fost invitată în persoană (a se citi «cu mandat») de procurori la DNA pentru a oferi lămuriri. Mă surprinde oarecum decizia lor de a proceda astfel având în vedere că m-am arătat în permanență dispusă să colaborez cu anchetatorii și să lămuresc lucrurile pe care le cunosc în diversele spețe care se află în analiză. Evident că așa voi și proceda”, a scris Elena Udrea pe pagina sa de Facebook.

Liderul PMP Elena Udrea, fosta soție a omului de afaceri Dorin Cocoș, a scris luni pe Facebook, reoferindu-se la decizia privind arestul la domiciliu pentru Gabriel Sandu și Nicolae Dumitru, cercetați în dosarul Microsoft, că „este grav ca s-a ajuns sa fii liber dacă spui orice despre oricine, sau despre cine trebuie, adică dacă faci acuzații la adresa cuiva, chiar nedovedite”.

Udrea se declara surprinsă de „tăcerea presei” față de dezvăluirile lui Sandu, deși acestea „răscolesc tot sistemul și acuză nume mari precum Vasile Blaga, Roberta Anastase, Adriean Videanu, Radu Berceanu”.

Udrea se mai arăta surprinsă de faptul că „dintr-un dosar prezentat la lansarea lui ca cel mai mare corupție din Romania (…) au rămas doar doi vinovați, arestați preventiv chiar, Dorin Cocoș si Gheorghe Ștefan” și că „în rest, toată lumea este bine, liberă să își petreacă vacanțele la soare ori să facă ce poftește, să fie Prim Ministru, cazul lui Victor Ponta, să fie europarlamentar, cazul Dan Nica, să fie senator, cazul Ecaterinei Andronescu”.

Fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, care a fost recent scos din arest preventiv și plasat în arest la domiciliu, a fost la DNA, miercuri, pentru a da noi declarații în dosarul Microsoft, el fiind audiat și zilele trecute de către procurorii anticorupție, potrivit unor surse judiciare.

Gabriel Sandu le-ar fi spus procurorilor că el a aflat, în prima parte a anului 2009, că pentru finanțarea PDL și a campaniei electorale a partidului ar fi fost create mecanisme care colectau fonduri din companii înregistrate în jurisdicții internaționale, iar de aceste operațiuni s-ar fi ocupat persoane bine pregătite şi de încredere, „care reprezintă interesele unor corporații”, declarațiile fiind prezentate în documente citate de televiziunea Antena 3.

Mai multe despre acest caz AICI.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version