in

Elena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei lui Traian Băsescu din 2009. 5 ani de închisoare şi pentru fiica fostului preşedinte

Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la 5 ani, în dosarul finanțării ilegale a campaniei prezidențiale din 2009.Decizia nu este definitivă

Elena Udrea a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită și 6 ani cu executare pentru spălare de bani. Udrea va rămâne cu pedeapsa de 6 ani, plus un spor de încă 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Decizia Curții de Apel București nu este însă definitivă.

Procurorii DNA au acuzat-o că în 2009, când era ministrul Turismului, ar fi pus umărul la finanțarea ilegală a campaniei prezidențiale și pentru referendumul organizat de președintele de atunci, Traian Băsescu.

În plus, judecătorii au cerut ca Elenei Udrea să i se confiște un milion de lei.

Totodată, Ioana Băsescu a fost condamnată la cinci ani de detenție. Ea a fost acuzată de delapidare și instigare la spălare de bani, fapte pentru care a primit mai multe pedepse, care au fost contopite, rezultând cinci ani de închisoare.

În acelaşi dosar, Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat, potrivit News.ro.

Este o decizie în primă instanță, care poate fi contestată. După ce motivarea va fi redactată pe larg, dosarul va ajunge la instanța supremă, unde va fi luată decizia finală. În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Elena Udrea a revenit în România în 8 iulie 2019, la aproape un an și jumătate de la fuga sa în Costa Rica. Ea și-a anunțat atunci revenirea în țară pe Facebook, spunând că a renunțat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica, pentru că vrea să își crească fetița acasă. Prima sa apariție publică după întoarcerea în țară a fost în 12 septembrie 2019, la Curtea de Apel București, în acest proces.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ostatici uciși la Onești, asasinul era la muncă în Italia când a rămas fără apartament

Faenza, român tăiat cu o sticlă spartă de un basarabean, răni multiple la nivelul feţei şi a spatelui