in

Elena Udrea, 12 ani de închisoare: „Nici dacă o omoram pe Kovesi, nu cerea DNA această pedeapsă”

Un procuror DNA a cerut, marți 26 ianuarie, la Curtea de Apel Bucureşti, condamnarea Elenei Udrea la 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte) în dosarul finanţării campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009, scrie Agerpres.

De asemenea, procurorul a cerut 15 ani închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor.

Iată cum a comentat Elena Udrea cererea procurorilor:

„Cateva consideratii despre termenul de ieri din dosarul in care sunt acuzata alaturi de Ioana Basescu si alte 3 persoane. A fost ultimul termen, cel in care si procurorul si avocatii au pus concluzii.

Prima consideratie, acuzatiile se refera nu la campania electorala din 2009 de alegere a presedintelui Traian Basescu, asa cum gresit se spune, pentru ca procurorii au amestecat intentionat lucrurile, ca sa il implice pe fostul Presedinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL SI REDUCEREA NUMARULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfasurat in aceeasi perioada cu alegerile prezidentiale. Aici, intrebarea pe care am pus-o instantei, argumentat cu prevederile Constitutiei si ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzatiei, cu care s-au platit panouri pe care era scris “Vino si tu la Referendum”????

A doua consideratie este referitoare la pedepsele spre maximul prevazut de lege, pe care procuroarea de sedinta le-a propus in ceea ce ma priveste pe mine, spre 12 ani!!!!!! Si pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!! Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici macar nu s-a platit ceva pentru candidatul Traian Basescu, ci s-au platit panouri de informare cu privire la Referendum si cu indemnul catre cetateni la a participa la votul pe acest subiect de interes national, pe care l-am aratat mai sus ca fiind tema consultarii populare din 2009. Si atunci, o intrebare pentru oamenii normali, care presupun ca mai exista in tara asta: cum sa ceri pentru implicarea in sustinerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de tema, pedepse mai mari decat pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.????

Cred ca daca o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu in 2017, aveam sanse la o solicitare de pedeapsa mai mica din partea DNA”, a scris Elena Udrea pe pagina ei de Facebook.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

În acelaşi dosar, Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, este acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor, iar Dan Andronic – de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

În dosar mai sunt judecaţi Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării, Victor Tarhon, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Ioan Silviu Wagner, la data faptei director general al companiei Oil Terminal.

Procurorii susţin că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campanie.

„Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”, arată DNA.

Udrea a primit o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul „Gala Bute”, însă pedeapsa a fost anulată, după ce Curtea Constituţională a stabilit nelegalitatea completurilor de la Instanţa supremă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Din minunile Părintelui Iustin Pârvu: „Mi-a dat exact 130 de euro, cât costa avionul pentru Italia”

Deputatul PNL de diaspora, Valentin Făgărășian, solicită posibilitatea înscrierii la vaccinare a cetățenilor români cu domiciliul în străinătate