in

Șefului Poliției italiene în vizită la București, acord de colaborare cu România

Strategii balcanice pentru siguranța italiană: ieri, Șeful Poliției Alessandro Pansa (foto), aflat într-o misiune organizată în România cu sprijinul acestei Ambasade, a semnat două acorduri importante cu România și cu Selec (Southeast European Law Enforcement Center), Centrul Sud-Est European de aplicare a Legii.

Acordul bilateral cu România consolidează proiectele de cooperare deja demarate între cele două țări și se referă în special la schimburile de informații și la descoperirea persoanelor puse sub urmărire în Italia și România.

Acordul încheiat cu Selec este o recunoaștere a rolului Italiei de ‘partener operativ’ în această importantă organizație balcanică împotriva criminalității și crimei organizate. Țările care au aderat la Selec sunt Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Grecia, Ungaria, Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Turcia.

Acordul prevede, printre altele, colaborarea în cadrul investigațiilor de crimă organizată, schimbul de date și de informații strategice, participarea la activități operative și investigații comune, detașarea reprezentanților și organizarea cursurilor de pregătire și a seminariilor.

În timpul misiunii la București Prefectul Pansa a fost însoțit de către Prefectul Francesco Cirillo, Adjunct al Șefului Poliției, de Gennaro Capoluongo, Directorul Serviciului de Cooperare Internațională a Poliției, de Paolo Sartori, director în cadrul Poliției și expert în siguranță pentru România și de către Enrico Rossi de la biroul Șefului Poliției.

De asemenea, la Reședința Ambasadorului Italiei Diego Brasioli a avut loc o întâlnire cordială cu Primul Ministru Victor Ponta, Secretarul de Stat în cadrul Ministerului de Interne Bogdan Tohăneanu, Șeful Poliției române Petre Tobă, Directorul SELEC Gurbuz Bahadir în cadrul căreia au fost analizate temele principale în materie de siguranță reconfirmând relațiile italo-române excelente în acest sector delicat și s-a reafirmat susținerea Italiei pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Comunicat de presă – Ambasada Italiei la București

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

DRP a publicat programul anual privind finanțarea activităților românilor din străinătate

Băncile italiene în pragul falimentului, peste 1,2 milioane de clienți nu și-au achitat datoriile