Degeaba sunt fonduri europene, nu există muncitori pentru a executa marile proiecte. În România sunt necesari 600.000 de lucrători în construcții, a atras atenţia Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC).
Lipsesc zidarii, instalatorii, sudorii, fierar-betoniștii, muncitorii necalificați, pentru că majoritatea celor care decid să muncească pe un șantier nu vor să o facă în România, pe salarii mici.
„Preconizăm că în urmatoarea perioadă vor fi necesari aproximativ 600.000 de lucrători în domeniul construcţiilor. Pentru 2016, au fost declaraţi 377.000 de lucrători”, a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele FPSC.
FPSC a organizat în 7 septembrie conferinţa de presă cu titlul: ,,Constructorii renunţă la profit pentru a ţine acasă lucrătorii să muncească pe şantierele României. Statul este dispus să participe la acest efort”.
La conferință s-a discutat de situaţia foarte gravă în care se află sectorul construcţiilor din România.
Călin Bichir, directorul general al Acvatot, a spus că în România ar fi nevoie de 600.000 de lucrători pentru anul 2018, cu peste 200.000 mai mulți decât sunt angajați în prezent. Ce se poate face? „În primul rând, atragerea muncitorilor români care lucrează în afara ţării prin salarii mai atractive, plus o implicare mai susţinută din partea statului printr-o politică fiscală mai flexibilă. În al doilea rând, este necesar a se face eforturi pentru a ţine actualii muncitori în România prin salarii mai mari, să le oferim posibilităţi de şcolarizare şi să-i atragem pe cei care termină o facultate în acest domeniu. Dar, nu în ultimul rând, pentru soluţionarea deficitului de forţă de muncă calificată luăm în calcul şi atragerea de forţă de muncă din Est, dar am prefera ca angajaţii să fie români.”, a declarat Călin Bichir, citat de Curierul Național.
O mare problemă în construcții o reprezintă salariile mici, au recunoscut participanții la conferință.
Un angajat calificat câştigă la o firmă de construcţii un salariu mediu brut de 3.500 de lei.
„Nu suntem naivi”, mai spune Bichir. „Sigur că nu vom reuşi să atagem toată comunitatea de români care este plecată la muncă în străinătate, însă mulţi dintre ei lucrează la negru sau în condiţii improprii. Vrem sprijinul guvernului în acest sens”, mai spune constructorul.
Una dintre cele mai mari companii de construcţii din România, Bog’Art, a anunțat că aduce muncitori din Vietnam, având în vedere că deficitul de personal în construcții este de 30%. „Alergăm toţi înnebuniţi să angajăm, iar tendinţa de creştere a salariilor este clară de la o zi la alta. Dacă azi discutăm de un salariul mediu brut de 4 euro/oră, tendinţa e sa crească spre 7-8 euro/oră, pentru un muncitor calificat”, a declarat Sorin Greu, directorul general al Bog’Art.