Durere fără margini la Ungra, în judeţul Braşov, unde trei surori, de 7, 8 şi 9 ani, au murit după ce mama a încercat să le scape de păduchi, spălându-le părul cu Tomoxan, o substanţă toxică antiparazitară pentru oi. De asemenea, bunica de 78 de ani s-a intoxicat și ea și a ajuns în comă la Spitalul din Rupea, Brașov. În casa de pe ulița satului Ungra au rămas doar părinții răpuși de suferință și fratele de doar 12 ani al fetițelor.
Acum, primăria din Ungra, alături de întreaga comunitate, a făcut pregătirile pentru dureroasa înmormântare.
„Părinții sunt în stare de şoc, le este foarte greu. Plâng încontinuu, sunt distruși. Dar uite cum te poartă viața. Toată familia este în stare de șoc. Bunica lor s-a trezit din comă, însă nu-și amintește nimic. Nu știe cine este, unde este sau o cheamă. E o suferință continuă. Să-ți pierzi dintr-o dată cei trei copii”, spune primarul Silviu Șchiopu pentru gandul.ro.
Potrivit mărturiilor edilului Silviu Șchiopu, familia Șomu locuiește într-o casă cu chirie din comuna Ungra și ar fi găsit subtanța într-o cameră din casă: „Era foarte concentrată, foarte puternică. A crezut că le scapă de păduchi”, spune primarul.
„În casa lor au mai stat multe familii înainte lor. Din ce am auzit au îmbibat o cârpă în sticlă și le-a dat pe păr cu subtanța aceasta, la sfaturile bunicii. A zis să folosească leacuri băbești. Erau așa frumoase fetițele, aveau părul lung și erau îngrijite în general. Nu știm cum au luat păduchii. Sătenii o lăudau pe mama lor că avea grijă de ele, dar nu înțeleg cine a îndrumat-o să facă acest gest. Mergeau la școală, erau tare cuminți”, mai spune Silviu Șchiopu.
Familia Șomu era cunoscută în sat „o familie necăjită, dar muncitoare și curată”. Tatăl lucrează cu ziua și încerca să le ofere din puținul câștigat un trai decent: „Nu le-a lipsit mâncare, haine. Făceau totul pentru ele. Încerca să le îmbrace cât de bine poate și să nu se ducă flămânde la școală. Erau mândria lor”, mărturisește edilul.
Substanța pe care femeia a folosit-o pentru a le spăla pe cap pe fetițe se folosește la deparazitarea externă a oilor. Spre exemplu, pentru deparazitarea oilor, se diluează un litru de soluţie în 1.000 de litri de apă, spune primarul din Ungra.
Între timp, Poliția din Brașov a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și pentru omor din culpă.