in

Dosarul 10 August, CLASAT de procurori. Nimeni nu va răspunde pentru violențele de la protestul diasporei

Procurorii DIICOT au anunțat, miercuri, printr-un comunicat, clasarea parțială a dosarului privind violențele din 10 august 2018.

La aproape doi ani de la protestul diasporei din Piața Victoriei, procurorii DIICOT spun că nu sunt probe că a fost vorba de o tentativă de lovitură de stat, așa cum susținea Jandarmeria Română în plângerea depusă la Parchet, dar nici că ar fi fost pregătită, din timp, reprimarea protestului, așa cum au susținut o parte dintre participanți, care au făcut și plângeri penale în acest caz.

Așa că șefii Jandarmeriei de atunci au fost scoși de sub urmărire penală. Cazul nu se închide complet: există informații, în cazuri punctuale, că unii jandarmi au acționat cu violență împotriva protestatarilor, fără acoperire legală, așa că vor fi investigați pentru purtare abuzivă de procurorii militari.

La protestul din Piaţa Victoriei, din 10 august 2018, la care au participat zeci de mii de oameni, au avut loc mai violenţe ce s-au soldat cu zeci de răniţi.

Dosarul a fost anchetat inițial de procurorii militari. Au avut aproape o mie de plângeri de la protestatari şi jandarmi şi au audiat peste 1.600 de oameni. Patru oficiali au fost puşi sub acuzare.

În dosar, au fost puşi sub acuzare actualul șef al Jandarmeriei, Cătălin Sindile, fostul șef al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, conducerea Jandarmeriei Bucureşti, Laurenţiu Cazan, dar şi secretarul de stat în MAI Mihai Dan Chirică.

Cei patru au fost acuzați de complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă.

Și la DIICOT a fost deschis un dosar în urma protestului, după ce Jandarmeria Română a depus plângere pentru infracţiuni împotriva ordinii constituţionale.

Ulterior, în iulie 2019, procurorii din cadrul Secției parchetelor militare și-au declinat competența de soluționare a dosarului 10 August în favoarea DIICOT. Motivul: incidentele de la protestul diasporei ar ține de securitatea națională.

Comunicatul DIICOT

Prin ordonanța din data de 26.06.2020, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus următoarele:

  1. Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii, în forma tentativei, a infracțiunii de acțiuni împotriva ordinii constituționale;
  2. Declinarea competenței de efectuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu constând în aceea că ”în data de 10.08.2018, începând cu ora 1800, cu ocazia mitingului organizat în zona Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, au avut loc incidente violente în care au fost implicate forţele de ordine din cadrul Jandarmeriei Române, în urma cărora a rezultat rănirea mai multor persoane”, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.
  3. Clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către suspecții maior CAZAN LAURENŢIU VALENTIN, comisar şef de poliţie CHIRICĂ MIHAI DAN, colonel CUCOŞ GHEORGHE SEBASTIAN și colonel SINDILE IONUŢ-CĂTĂLIN a infracțiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu și complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;
  4. În vederea aprecierii incidenței în cauza ce a format obiectul dosarului nr. 7475/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a dispozițiilor art.335 Cod procedură penală, respectiv cu privire la extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la lovire sau alte violențe prev. de art.52 alin.3 Cod penal cu referire la art.193 Cod penal, un exemplar al ordonanței a fost comunicat prim-procurorului acestei unități de parchet.
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Poveste înfiorătoare la Canicatti, român acuzat că a agresat sexual un minor, după ce își violase propria fiică

Seara filmului românesc la Roma, proiecția filmului ”Maria, Regina României”