Un cetăţean italian a fost prins la braconaj de poliţiştii din cadrul Direcţiei arme, explozivi şi substanţe periculoase din Bucureşti şi Ialomiţa.
Acesta intermedia partide de vânătoare şi deţinea ilegal 5.392 ciocârlii moarte, nouă prepeliţe, două potârnichi, trei iepuri şi un şoim, precizează IGPR într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Italianul are acum dosar penal pentru braconaj. El a fost depistat în cadrul unei acţiuni specifice desfăşurate la nivel naţional începând cu data de 20 august.
Până acum au fost constatate 651 de infracţiuni, dintre care 372 de infracţiuni în domeniul braconajului cinegetic, iar 279 de infracţiuni în concurs cu infracţiunea de braconaj cinegetic.
În 162 de cazuri, infracţiunile de braconaj cinegetic au fost comise cu arme letale, dintre care 152 deţinute legal şi 10 deţinute ilegal, iar în alte opt cazuri, infracţiunile au fost comise cu laţuri sau capcane neautorizate, respectiv cu ogari, se mai precizează în comunicatul IGPR.
Pentru comiterea infracţiunilor de braconaj cinegetic se efectuează cercetări faţă de 219 persoane, dintre care cinci în stare de reţinere sau arest preventiv.
De asemenea, au fost aplicate 240 de sancţiuni contravenţionale şi au fost confiscate 92 de arme letale, 10 arme neletale, 1.300 bucăţi de muniţie, 18 alte bunuri şi 432 de kilograme de carne de vânat.
Poliţia Română va continua aceste acţiuni până la 31 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic naţional.