Procurorii au anunțat că deschid un dosar penal pentru omor la ATI Sibiu, după ce un fost angajat a mărturisit sub protecția anonimatului că pacienții COVID sunt sedați și legați de paturi, relatează Ştirile Pro TV.
Este vorba despre un fost angajat al secției ATI de la Spitalul Județean Sibiu care a declarat pentru publicația online Turnul Sfatului că unii pacienți cu Covid-19 au fost sedați puternic, indiferent de starea lor medicală, iar acest lucru le-ar fi provocat decesul.
”Ei, practic, nu mor de COVID, mor de clostridium, mor asfixiați, mor sedați” – spune el.
Cel mai șocant pentru acest cadru medical, care a lucrat la ATI Sibiu, este faptul că toți cei care ajung la ATI sunt sedați din primele ore.
”Pe un om cu insuficiență respiratorie dacă îl sedezi, moare. Pentru că în insuficiență respiratorie nu se dă de dormit și seara. Se face terapie. Se face oxigeno-terapie. Cum îți explici că vine din spital un caz. O doamnă operată, «deschisă, închisă» de un chirurg anume. O ciroză hepatică. S-a gândit să o ducă în modular să mai moară unul de COVID. Da, oamenii se omoară. Și eu am omorât oameni, pentru că am lucrat acolo. Chiar dacă din toate puterile mele am încercat să fac totul să nu încarc acele seringi cu sedare” – mai spune el.
De asemenea, fostul angajat a spus în acest interviu că ”pacienții sunt efectiv legați de pat, de mâini și de picioare, în momentul în care nu mai pot respira și încep să se agite”.
Acest tratament inuman este probat cu fotografii făcute în ATI, în care se văd mâinile cu pielea ruptă din cauza feșei cu care au fost legați.
Procurorul Ion Veștemean a confirmat, pentru Europa FM, că Parchetul de pe langă Tribunalul Sibiu va deschide dosar penal pentru omor:
”Având în vedere articolul din Turnul Sfatului, vom deschide un dosar cu privire la infracțiunea de omor. Urmează ca un procuror din cadrul Parchetului să facă cercetări în cauză.” – a spus procurorul, potrivit sursei citate.
Manager spital: «Nu sunt sedaţi»
Conducerea Spitalului Judeţean Sibiu neagă acuzaţiile.
”Sunt surprins că, într-o astfel de perioadă, în care noi toţi ar trebui să avem încredere în tot ceea ce înseamnă instituţie din sistemul sanitar, analizăm astfel de apariţii în presă, în sensul de declaraţii şi acuzaţii expuse în anonimat. Vreau să vă spun că am fost personal costumat şi îmbrăcat cu protecţia necesară în zona roşie a ATI-ului din Spitalul Judeţean şi dotarea şi modul în care oamenii se comportă în această secţie a spitalului mi s-a părut una peste limitele la care te-ai aştepta în sistemul sanitar din România. Bănuiesc că este în acord cu procedurile medicale să existe şi o stare de sedare în momentul în care ai acele tuburi introduse în plămâni pentru a asigura necesitatea de oxigenare respectivă dar cei care au măşti de oxigen, ei nu sunt sedaţi”, a spus Florin Neag, managerul Spitalului Judeţean din Sibiu, potrivit News.ro.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a declarat șocat de aceste acuzații: ”Vom încerca să vedem ce s-a întâmplat, de fapt, acolo. Am cerut și eu parte din articolul din publicația din Sibiu, e absolut șocant. Nu am primit sesizări că s-ar întâmpla ceva măcar asemănător în alte secții. În momentul acesta vorbim despre o relatare dintr-un articol de presă. Lucrurile trebuie verificate.”