in

Dosar DNA împotriva fostului consul general de la Bologna, Eugen Șerbănescu. „Este o mascaradă, o înscenare”

Fostul consul general de la Bologna, Eugen Șerbănescu, un valoros jurnalist și scriitor, a devenit protagonistul unei anchete DNA în care este acuzat că în timpul mandatului său de director al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), din perioada 2010-2013, nu a deschis procese împotriva producătorilor români, pe motiv de întârziere a predării copiei standard.

Directorul CNC ar fi trebuit să le ceară producătorilor de filme înapoi banii pe care producătorii îi cheltuiseră pentru realizarea filmelor, și asta înainte de terminarea filmelor.

O lege întorcheată din care procurorii au tras concluzia că ar fi abuz în serviciu, iar prejudiciul este de 9,5 milioane de euro, adică exact toată finanţarea celor 55 de filme din acea perioadă.

Eugen Șerbănescu, pensionar fără pensie specială, are toate bunurile sechestrate și conturile blocate.

Multe din filmele incriminate au câștigat importante premii, așa cum este „Eu când vreau să fluier, fluier,” premiat cu “Ursul de argint” la Festivalul de la Berlin.

Film premiat cu „Ursul de Aur” la Berlin, corp delict pentru DNA
Regizorul Florin Șerban, beneficiarul „foloaselor necuvenite”, conform DNA

Pe la DNA s-au perindat, ca martori, producători renumiți, care au câștigat premii importante la festivaluri internaționale, chiar cu unele dintre filmele pe care nu le terminaseră la timp. Toți spun că este o mascaradă, că prejudiciul există doar în mintea acuzatorilor, arată cristoiublog.ro.

Iată ce a declarat Eugen Șerbănescu:

„Mi se reproșează că nu m-am îndreptat împotriva producătorilor pentru a le lua creditul înapoi, credit câștigat în mod legal prin concurs, pe care ei îl cheltuiseră cu producția filmului, pentru că au întârziat predarea lui. Cam la 50 de filme. (…) Procurorul inventează un prejudiciu egal cu creditul cheltuit pentru filmul respectiv pe care mă acuză că l-aș fi obținut, ca folos necuvenit, pentru producători”, a povestit Eugen Șerbănescu.

După procurori, directorul trebuia să oprească filmările și să dea în judecată producătorul să recupereze creditul. Credit pe care el în cheltuise cu filmul făcut în proporție de 80 la sută. „De-abia faptul că aș fi oprit filmul, aproape de final, ar fi fost un prejudiciu. Că nu mai erau nici banii, nici filmul. O producție neterminată nu o poți prezenta publicului”, a mai spus Eugen Șerbănescu.

„Excesul de zel al procurorilor DNA, motivat de dorința finalizării cu orice preț a unor lucrări penale înzestrate, imaginar, cu prejudicii generoase, a dus azi la o situația aberantă”, scrie România Liberă, vorbind de un „dosar fabricat din neînțelegere, prostie, ignoranță sau cu rea credință”.

Eugen Șerbănescu

Eugen Șerbănescu este acuzat într-un dosar pentru infracțiunea de „foloase necuvenite” în care nu el, ci producătorii filmelor ar fi beneficiarii acestor foloase necuvenite! El ar fi obținut pentru producători „foloase necuvenite”, între care filme premiate la concursuri internaționale.

„La 7 ani după ce a părăsit instituția, fostului director al CNC, Eugen Șerbănescu, i se pun sechestre pe conturi, fiind hărțuit în continuare de către DNA și acuzat de abuz în serviciu, punându-i-se în cârcă suma totală de aproape 10 milioane de euro, cu care instituția, prin semnătura celor 12 membri ai juriilor și Consiliilor de Administrație, conform legii, a creditat în perioada 2010 – 2013, un număr de 55 de producții cinematografice, multe dintre ele premiate la festivalurile naționale și internaționale.”

”Pe de o parte, managerii vremelnici ai cinematografiei sunt acuzați de abuz, pe motiv că au respectat legea și au contribuit, prin semnătura lor, la susținerea filmului românesc, iar pe de altă parte producătorilor unor lung metraje premiate internațional li se arogă calitatea de primitori ai unor ”foloase necuvenite”, doar pentru faptul că ar fi întârziat în raportarea cheltuielilor asumate.”

Regizorul Tudor Giurgiu, chemat și el la DNA, a declarat:

”Procurorii nu au înțelegerea completă a ceea ce înseamnă fenomentul cinematografic și de aici s-a produs o întreagă confuzie.

Este aberant să crezi că, pentru orice tip de întârziere birocratică sau administrativă a filmului, un manager de instituție cinematografică poate să ceară producătorului filmului să restituie întreg creditul pe care el deja l-a folosit pentru facerea filmului.

Filmul există, circulă, ia premii, banii nu au fost folosiți pentru vacanțe în insule exotice.

Se omite înțelegerea largă a acestui fenomen cinematografic iar oameni precum Eugen Șerbănescu ajung să fie puși la zid sub o acuzație de genul ăsta și să li se impute un prejudiciu pentru nimic, practic.

Unele dintre filme sunt încă în perioada de creditare, de 10 ani, iar senzația mea este că nu s-a dorit și nu s-a urmărit întregul ciclu prin care o producție ajunge să fie exploatată și prin care producătorii ajung să-și restituie creditele.

Situația este de-a dreptul absurdă. Iei creditul, faci filmul, ajungi să iei distincții internaționale, toți românii se bucură și se mândresc, după care vine cineva și îți spune, domnule, ai întârziat o săptămână să ni-l declari la arhivă, ia dă toți banii înapoi!”, a declarat Tudor Giurgiu pentru România Liberă.

Din informațiile date publicității până acum, cazul este halucinant și seamănă cu o clasică operațiune de scoatere din scenă a unui personaj incomod. Eugen Șerbănescu, în prezent editorialist incisiv la „România Liberă”, „Cotidianul” și cristoiublog.ro, este foarte critic cu puterea de orice culoare și cu „sistemul” de sorginte securistică din România.

Acuzația de prejudiciu este o aberație, toată lumea cinematografică fiind de acord cu această caracterizare. Însă de trei ani de zile, Eugen Șerbănescu este hărțuit cu acest dosar inventat. Nu este clar dacă scopul care se urmărește este intimidarea lui față de poziția de analist politic și comentator independent, editorialist la România Liberă și colaborator la Cotidianul, sau este transformat într-o țintă-trofeu, care să exemplifice activitatea instituției.

Eugen Șerbănescu n-a fost și nu este membru al niciunui partid politic, iar ceea ce i se întâmplă acum este o mascaradă, o înscenare care îi produce prejudicii pe mai multe planuri.”, scrie Eugen Cișmașu.

”L-au găsit ţap ispăşitor pe Eugen Şerbănescu. E pe vreo listă neagră lăsată de Laura Codruţa Kovesi? Sistemul începe să pedepsească pe cei care nu se închină la noul rit modern şi acceptat al corectitudinii politice?

Eugen Şerbănescu este acuzat de abuz în serviciu, fără a i se imputa obţinerea vreunor foloase materiale. Păi cum vine asta? El este vinovat, în mintea procurorului, că nu i-a târât în justiţie pe Tudor Giurgiu, Ada Solomon, Cătălin Mitulescu, pentru că au întârziat predarea filmului, după data stabilită.

În mintea procurorului de caz toţi banii cheltuiţi sunt prejudiciu. Nici procurorii brigadieri nu găseau asemenea capete de acuzare.

Banii au fost cheltuiţi pentru un produs de patrimoniu: filmul care, printre altele fie spus, a adus mai multe beneficii de imagine României decât zecile de campanii externe cu frunzele de stejar.”, scrie Marius Ghilezan într-un editorial în România Liberă.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia, pericol pe autostradă! Aproape în comă alcoolică, un șofer român conducea un TIR de 40 de tone, oprit și arestat de carabinieri

Autorităţile sanitare italiene au lansat un apel la ”prudenţă”, Lazio este în fruntea clasamentului de cazuri de contaminare