in

Doliu naţional pentru victimele accidentului din Muntenegru

În memoria victimelor accidentului din Muntenegru, miercuri, 26 iunie, este zi de doliu naţional în România, iar Ministerul Afacerilor Externe a deschis o Carte de Condoleanţe. Este zi de doliu şi în Muntenegru: guvernul de la Podgorica a luat această decizie în memoria românilor, dar şi a victimelor unei alte tragedii locale. Patru tineri muntenegreni au murit săptămâna aceasta, intoxicaţi cu monoxid de carbon.

Drapelul României este coborât în bernă astăzi. Se aliniază toate instituţiile statului, partidele politice, instituţiile de învăţământ şi cultură, misiunile diplomatice, punctele de trecere a frontierei, aeroporturi, porturi, gări şi autogări. La ora 12:00, toate activităţile sunt întrerupte în aceste instituţii timp de trei minute, pentru păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor. Toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi sunt amânate.

Tot astăzi este şi Ziua Drapelului, însă premierul Victor Ponta a hotărât ca aceasta să nu fie sărbătorită cu fast.

Carte de condoleanţe, deschisă la MAE

Ministerul Afacerilor Externe a deschis o carte de condoleanţe pentru corpul diplomatic şi consular acreditat la Bucureşti, la sediul său. Diplomaţii străini vor putea nota în această carte mesaje pentru familiile celor care au murit sau au fost răniţi în accidentul de autocar din Muntenegru.

Bulgaria a arăta deja că este alături de România, în această tragedie. Preşedintele Rosen Plevneliev i-a transmis omologului său român Traian Băsescu o scrisoare de condoleanţe, în nume personal şi în numele întregului popor bulgar.

Ieri, parlamentarii au ţinut un moment de reculegere în memoria celor 18 români morţi în accidentul din Muntenegru, iar membrii Guvernului au mers la şedinţă în doliu.

Avionul cu trupurile neînsufleţite ale celor 18 români decedaţi în accidentul de la Muntenegru a aterizat marţi seară, la Baza Militară 90 din Otopeni. Pentru victime a fost organizată şi o ceremonie religioasă la care au luat parte premierul, ministrul de Interne, Radu Stroe, şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

După ceremonie, trupurile persoanelor decedate au fost transportate la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti.

Din cei 18 români decedaţi, nouă sunt din Bucureşti, cinci din judeţul Argeş, doi din Timiş şi câte unul din Ilfov şi Cluj.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie, duminică, în Muntenegru, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite. De asemenea, românii răniţi au fost repatriaţi, ei primind în continuare îngrijiri în patru spitale din Bucureşti.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul Cristian David împreună cu asociațiile din Italia și Spania, apel de solidaritate

Roberta Anastase se va cununa după ce a fost cerută de 3 ori în căsătorie