Menu
in

Diaspora va plăti pensiile celor rămași în România, proiect de lege halucinant al PSD

Un grup de peste 70 de zeci de aleşi ai PSD a depus la Senat o iniţiativă legislativă prin care copiii majori, apţi de muncă, sunt obligaţi să le plătească pensie de întreţinere părinţilor care necesită sprijin material. În cazul în care acest lucru nu este posibil, obligaţia va reveni nepoţilor sau strănepoţilor majori. Suma ar putea ajunge până la 20% din venituri. Sancţiunea prevăzută: pedeapsă cu închisoarea de la şase luni până la trei ani de închisoare sau cu amendă.

În expunerea de motive, iniţiatorii dau vina pe tinerii plecaţi din ţară, pentru problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice rămase în România.

„Marea migraţie a forţei de muncă tinere din România, spre state din vestul Europei, îndeosebi după aderarea la Uniunea Europeană, are un impact economic, social şi uman incalculabil, efectele negative încep deja să se manifeste, cu deosebire asupra persoanelor vârstnice, aflate la capăt de drum şi lipsite de sprijinul şi afecţiunea copiilor sau a nepoţilor”, susţin iniţiatorii proiectului.

Iniţiativa, care a fost depusă la Senat, poartă numele de „Legea recunoştinţei între generaţii” şi reglementează raporturile juridice, morale şi materiale între copii şi părinţi, copii şi bunici, copii şi străbunici din aceeaşi familie. Legea stabileşte drepturile şi obligaţiile părinţilor de a-şi creşte şi educa propriii copii. La urma lor, părinţii şi bunicii au dreptul la respect şi recunoştinţă din partea copiilor.

Legea mai prevede că ”în circumstanţe excepţionale (boală gravă, handicap sever, mutilare sau altă dizabilitate a părintelui), copiii majori pot fi obligaţi de către instanţa judecătorească să participe la cheltuielile suplimentare generate de starea în care se află părintele”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version