in

Cutremur în fotbal: Copos, MM Stoica, Borcea, Pădureanu, Popescu, Neţoiu și fraţii Becali, în puşcărie

Curtea de Apel Bucureşti a anunţat marţi, 4 martie, decizia în Dosarul Transferurilor, în care opt „grei” ai sportului rege, acuzaţi de fapte de corupţie în legătură cu transferul mai multor jucători în străinătate, au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie. Dosarul s-a încheiat după nu mai puţin de 67 de termene. Gheorghe Popescu, fraţii Victor şi Ioan Becali, George Copos, Cristia Borcea, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gigi Neţoiu au primit condamnări definitive şi au fost încarceraţi deja.

Aproape 35 de ani de închisoare au primit în total, cei opt oameni din fobalul românesc.

 

  • Fostul internaţional Gică Popescu este condamnat la închisoare cu executare – trei ani şi o lună. Popescu era principalul candidat la alegerile pentru preşedinţia Federeţiei Române de Fotbal (FRF) care au loc astăzi, însă în urma pedepsei primite a fost obligat să se retragă din cursă.
  • Fostul acţionar al FC Dinamo şi U Craiova, Gigi Neţoiu a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni cu executare.
  • Fostul preşedintele al clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu a fost condamnat definitiv la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.
  • Fostul impresar Victor Becali a fost condamnat definitiv la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare.
  • Fostul impresar Ioan Becali a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare.
  • Fostul acţionar al FC Dinamo, Cristi Borcea a fost condamnat definitiv la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare.
  • Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a fost condamnat definitiv la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare.
  • Fostul acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a fost condamnat, de asemenea, la trei ani şi opt luni de închisoare cu executare.

 

În cazurile lui George Copos, Jean Pădureanu şi al lui Ioan Becali pedepsele vor fi reduse deoarece au peste 60 ani.

Instanţa a decis definitiv confiscarea a 12 milioane de dolari şi a pus sechestru pe averile „greilor” din fotbal. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu şi Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

Dosarul a adunat aproape 20.000 de pagini şi peste 100 de persoane au fost audiate. Procurorii DNA au investigat aproape 800 de transferuri de fotbalişti. Aşa au ajuns la concluzia că reţeta după care cei opt ar fi obţinut ilegal milioanele de dolari era una simplă: preţurile înregistrate în contabilitatea cluburilor au fost de fiecare dată mai mici decât sumele reale plătite de cluburile străine.

Schema era una simplă. De exemplu, un fotbalist era vândut de un club românesc patronat sau condus de unul dintre cei condamnați astăzi la un club din străinatate pentru un milion de dolari. În visteria clubului și în raportările către Fisc aparea însă doar o parte din sumă. Restul banilor ajungeau în firme-fantomă sau în societăți off-shore, de unde erau împarțiți inclusiv cu impresarii care aranjau aceste transferuri.

Procurorii a gasti 12 fotbaliști de la Oțelul, Gloria Bistrița, Rapid și Dinamo transferați prin această schemă. Cluburile străine au plătit pe ei aproximativ 15 milioane de dolari, însă s-au declarat în acte încasări de doar 5 milioane de dolari.

Au reușit astfel să evite plata unor taxe și impozite în valoare de un milion și jumătate de dolari. Fotbaliștii transferați, printre care s-au numărat Cosmin Contra, Lucian Sânmartean și Florin Bratu, nu au fost puși sub acuzare. Mulți dintre ei nu știau nimic despre profiturile făcute pe spatele lor și, chiar dacă au știut, nu au primit niciun ban de la cei opt condamnați.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Crimă în Calabria: corpul preotului a fost găsit în faţa bisericii, cu craniul sfărîmat / Român de 26 de ani arestat

Ministrul Diasporei, „Coco” Stanoevici, a făcut primul show în Parlament / deputatul Aurelian Mihai: ”Om cultivat, dar nu cunoaşte problemele”