De aproape 20 de ani, politicienii ţării-mama au apreciat utilitatea diasporei prin aportul valutar provenit din trimiterea de către această a unor importante sume pentru întreţinerea familiilor rămase acasă.
La un anumit moment, înşişi oficialii Băncii Naţionale declarau că acest aport valutar a contribuit substanţial la salvarea bugetului naţional.
Conform datelor statistice, cu sumele trimise în ţară în ultimii zece ani s-ar fi putut construi aproape 400 de kilometri de autostradă sau s-ar fi putut extinde reţeaua de irigaţii la întreagă suprafaţă arabilă a ţării.
Patria-mama nu a făcut nimic din ceea ce ar fi putut face cu banii diasporei, dar ceva tot s-a făcut prin investiţiile directe pe care „căpşunarii” le-au realizat în casele pe care şi le-au construit în locurile de unde au plecat. Au impulsionat astfel industria materialelor de construcţii, au creat locuri de muncă şi au mărit masa de impozitare.
Diaspora a fost utilă şi în alegerea noului preşedinte al ţării, exprimând mai bine că orice alt segment de alegători speranţa şi dorinţa unei schimbări reale a patriei-mama. Dacă această speranţa a devenit realitate, rămâne de văzut, dar dorinţa a existat cu siguranţă.
Recent, s-a văzut că diaspora mai este utilă la ceva. Celebrul caz Brădet şi atenţionarea emisă în Italia privind consumul brânzei româneşti au dezvăluit o realitate care arată, pentru a nu ştiu câtă oară, grava lipsă de interes manifestată de către oficialităţile româneşti faţă de „exploatarea” în interesul economiei româneşti a unor oportunităţi oferite de aderarea României la Uniunea Europeană.
S-a dezvăluit faptul că industria alimentară din România beneficiază de un segment al pieţei europene pe care nu întâmpina nicio concurenţă şi pe care poate obţine profituri importante cu efecte benefice în crearea de valoare adăugată aptă de a multiplică locurile de muncă din domeniul respectiv.
Cifrele apărute în discuţiile pe cazul Brădet arată că se exportă sute de tone de alimente cu specific tradiţional exclusiv pentru consumul diasporei româneşti. Consumul acestor produse beneficiază de o rentă naturală, imbatabilă în lupta de concurenţă, aceea a orientării cererii nu pe baza de raport calitate/preţ, ci pe baza de „gust tradiţional şi dor de casă”.
Nostalgia pentru „viaţă de acasă” a fost întotdeauna un element hotărâtor în orientarea cererii de alimente a emigranţilor.
Lecţia italienilor
Cazul migraţiei italiene este un exemplu. Înainte de 1950, consumul de pizza şi paste era sporadic, dacă nu chiar inexistent, în industria hotelieră şi a restaurantelor din ţări că Germania, Belgia, Olanda, Suedia sau Marea Britanie.
Migraţia italiană de după cel de-Al Doilea Război Mondial în aceste ţări a determinat introducerea produselor tradiţionale italieneşti şi extinderea în consum a acestora. În prezent, nu există ţară europeană care să nu aibă pizzerii, iar pastele au devenit omniprezente în alimentaţia europeană.
Similar, migraţia turcă a introdus kebabul, iar reţeaua Doner Kebab concurează cu McDonald’s şi KFC.
O mâna cerească
Oportunitatea oferită industriei alimentare româneşti de a beneficia fără nicio barieră concurentionala pe o piaţă de peste trei milione de români din diaspora ar trebui să devină un obiectiv strategic al politicii economice româneşti, sprijinind această oportunitate a aderării la UE prin avantaje de natură logistică, de marketing şi chiar fiscală.
Este o oportunitate excepţională care ar trebui sprijinită prin măsuri excepţionale. Se vorbeşte de mai mulţi ani despre necesitatea unei diplomaţii economice care să promoveze şi să sprijine intrarea pe pieţe străine a mărfurilor româneşti.
Ar fi meritoriu pentru Ministerul Afacerilor Externe dacă s-ar ocupă de acordarea unui sprijin logistic şi juridic exportului românesc în comunităţile de români, dacă ar oferi exportatorilor măcar un sprijin în contactarea acestor comunităţi şi în informarea asupra condiţiilor concrete de business din acele zone.
Dezinteres, nu interes
Pe dată de 22 martie 2016 am avut, din păcate, dovadă nu a interesului, ci a dezinteresului din acest punct de vedere.
Protestul micilor producători de lapte şi produse lactate faţă de neacordarea la timp a subvenţiilor şi a lipsei de infrastructură tehnologică a arătat că tocmai cei care ar putea deveni exportatori români pentru românii din diaspora sunt defavorizaţi.
Diaspora s-a dovedit încă o dată că poate fi utilă patriei-mama. Rămâne că şi această să înţeleagă cât de mult o pot ajută cei trei milioane de români doar prin faptul că le plac brânză, mezelurile sau chiar varză murată de acasă.
Un material de Mircea Coșea, sursa: ziare.com
Citește și:
Angrosiștii români din Italia: „Pe noi ne afectează mai puțin mărirea de TVA, mai mult pe clienți”
