Leul a pierdut 7,6% de la începutul anului, de la 4,3197 lei/euro.
Leul s-a depreciat însă accentuat de la începutul lunii iulie, cu până la 4,4%, din cauza turbulenţelor politice. La începutul lunii iulie s-a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Leul a pierdut teren şi în raport cu dolarul american. Cursul oficial de astăzi este de 3,7972 lei/dolar, în creştere cu 4,44 de bani faţă de cotaţia de ieri. Totuşi, cursul este încă departe de minimul istoric al leului în raport cu dolarul SUA. Limita de jos a fost atinsă printr-un curs de 3,8343 lei/dolar, înregistrat pe data de 24 iulie, atunci când a fost marcat şi precedentul minim al leului în raport cu euro.
Amânarea luării unei decizii privind referendumul desfăşurat pe 29 iulie de către Curtea Constituţională nu face decât să menţină neliniştea în piaţă. Un prim efect al îngrijorărilor se poate vedea pe piaţa valutară interbancară, unde leul continuă să se deprecieze masiv în raport cu euro. Cursul variază în jurul valorii de 4,65 lei/euro.
Tensiunile interne sperie investitorii
Potrivit analiştilor financiari, în prezent, cursul valutar este supus unor presiuni venite din două părţi: criza datoriilor suverane din zona euro şi situaţia politică internă.
„Întrucât nu vedem în săptămânile viitoare o calmare a situaţiei financiare europene, suntem în faţa unor decizii majore pe care le vor lua în perioada următoare, probabilitatea este mare ca presiunile să continue şi, în consecinţă, o clarificare, o detensionare a situaţiei politice interne ne-ar ajuta foarte mult, ar reveni încrederea investitorilor”, a spus ieri guvernatorul Mugur Isărescu.