Meseriaşii români au cucerit Vestul şi au lăsat un mare gol pe piaţa muncii din ţară. Speranţa că reîntoarcerea lor în ţară, din cauza pandemiei, va acoperi deficitul de forţă de muncă s-a risipit ca un fum.
Patoni din toată ţara se plâng ca nu găsesc oameni pe care să îi angajeze. Doar în evidenţele agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă sunt acum disponibile, peste 15.000 de locuri de muncă.
Horaţiu Rada are o firmă de instalaţii electrice în vestul ţării şi este dispus să îşi plătească oamenii între 3.500 şi 8.000 mii de lei. Caută să angajeze electricieni, dar nu găseşte. Este gata chiar să ia necalificaţi şi să le asigure pregătirea.
„Electricienii sunt de-a dreptul pietre preţioase. Dacă mâine îmi vin 20-30 de electricieni, cu siguranţă îi voi lua pe toţi. Foarte mulţi nu doresc să se angajeze sau doresc să plece în străinătate, sau foarte mulţi merg în zona gri, unde veniturile sunt imediate”, a declarat antreprenorul Horațiu Rada pentru Ştirile Pro TV.
România se confrunta cu o criză a forţei de muncă de mai multă vreme. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în primul trimestru al anului erau vacante aproape 40.000 de posturi – în creştere cu aproape 3.000 faţă de trimestrul anterior. Cele mai multe locuri de muncă vancate au fost în industrie.
Acum, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a anunţat că în toată ţara sunt vacante peste 15.000 de posturi. Se caută muncitori necalificaţi, lucrători comerciali, constructori, agenţi de securitate, şoferi şi confecţioneri.
În condiţiile date, multe firme au apelat la muncitori din străinătate, din state non-UE. A crescut foarte mult cererea pentru șoferi, grădinari, bone, dar și muncitori necalificați pe șantiere sau în insdustria ospitalităţii. Seriozitatea și stabilitatea pe care le-o oferă angajatorilor sunt principalele atuuri pentru care numărul asiaticilor pe piața muncii de la noi din țară este în creștere.