Pasul în spate făcut de premierul Ponta în legătură cu renumărarea românilor cu drept de vot a aruncat în aer relaţia dintre acesta şi ocupantul interimar al palatului Cotroceni.
După întâlnirea cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, Victor Ponta a cerut Ministerelor de Interne şi Externe să procedeze "în conformitate cu ceea ce a cerut Curtea Constituţională".
"Este foarte clar că ideea iniţială cu mini-recensământul nu poate funcţiona. Înţeleg că boicotul continuă şi am avea tot rezultate false", a spus Victor Ponta.
Declaraţia nu i-a picat bine lui Antonescu. Marţi, 7 august, preşedintele interimar a criticat Guvernul pentru că a dat dovadă de "timiditate, ezitare şi confuzie" în chestiunea listelor pentru referendumul din 29 iulie.
Victor Ponta pare ameninţat şi intimidat. Este nevoie ca instituţiile să nu se lase intimidate. S-a dat senzaţia unei anumite timidităţi şi ezitări a Guvernului. I-am spus delicat aşa, chiar a unei confuzii. Guvernul trebuia să facă ce i-a cerut CCR în decizia sa din 2 august şi ce s-a explicat", a declarat preşedintele interimar.
Ponta nu rămâne dator
"Nu simt niciun fel de ameninţare şi intimidare", a replicat Ponta tăios. "Spun un singur lucru, ceea ce a spus şi dl. Antonescu, colaborăm foarte bine, sigur că presiunea principală e pe umerii Guvernului şi aşa e normal să fie, preşedintele în general, sigur au fost şi cazuri diferite, dar preşedintele are atribuţiile sale constituţionale, greul întodeauna e pe Guvern şi problemele de zi cu zi sunt la Guvern. Deocamdată fac faţă foarte bine şi cred că voi face şi în continuare", a spus premierul. Demisia ministrului de Interne şi decizia premierului de a anula mini- recensământul au fost însă două lucruri care a clătinat alianţa dintre PSD şi PNL. Cei doi lideri USL par să fi ajuns întrun impas în ceea ce priveşte gestionarea guvernării.
Premierul a pierdut 7%, Antonescu nimic
Falia dintre cei doi e adâncită şi de faptul că, potrivit ultimului sondaj IMAS, cel care a pierdut la capitolul încredere a fost Victor Ponta, care decontează criza politică.
Potrivit sondajului, Ponta a pierdut şapte puncte la încredere (fiind cotat cu 38,1%) după ce a fost iniţiată acţiunea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Deşi a participat cu Ponta la suspendare şi organizarea referendumului de demitere, Crin Antonescu, nu a fost taxat de public. El beneficiază de încrederea a 37,3% din români, faţă de 36,6% în luna iunie.
Greii PSD nemulţumiţi de deciziile luate de Ponta
Lideri din USL încep să fie din ce în ce mai nemulţumiţi de modul în care guvernul Ponta acţionează pentru stabilirea numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Anularea mini-recensământului, anunţat cu mare tam-tam, dar şi alte acţiuni "confuze" ale echipei guvernamentale au început să nemulţumească teritoriul.
Principalele acuze la adresa lui Victor Ponta ţin de nominalizarea lui Ioan Rus în fruntea Ministerului de Interne, de "bâlbâielile" de comunicare, dar şi de modul practic în care sunt periate listele.
Cei din PSD Constanţa nu înţeleg de ce a fost menţinut Ioan Rus în fruntea Ministerului, deşi a încălcat decizii luate în cadrul Comitetului Executiv al partidului.
"La ultimul Comitet Executiv liderii organizaţiilor din teritoriu i-au cerut lui Rus să-i scoată de pe listele electorale pe cei cu cărţile de identitate care nu mai sunt valabile. Probabil nu a vrut. Ponta a fost de acord să se facă acest lucru, iar după numărătoarea noastră era vorba de aproximativ un milion de persoane. O singură dată apeşi pe soft şi constaţi că aceştia nu mai sunt, dar Rus nu a dorit", a declarat pentru "Gândul" preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.
Un alt lider al PSD spune că lui "Ponta au început să-i tremure genunchii" după ce s-a întâlnit la Guvern cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein. Luni, 7 august, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, s-a anunţat că se face un mini-recensământ prin "anchete sociale" cu "poliţia la uşă" pentru a se stabili clar numărul persoanelor care mai au domiciliul în ţară. În schimb, marţi, 8 august, după şedinţa de Guvern, premierul Victor Ponta a anunţat că renunţă la mini-recensământ din cauza boicotului primarilor PDL. "Rus ne-a făcut mult rău prin atitudinea avută. A întârziat orice discuţie cu INS şi a ţinut-o mereu că sunt 18 milioane de persoane pe listele electorale", a adăugat un alt membru al conducerii PSD.
Antonescu: Oamenii ăştia de mine nu scapă decât dacă mă omoară!
Preşedintele interimar, Crin Antonescu l-a atacat marţi, 7 august, pe preşedintele suspendat, Traian Băsescu.
"A citit trei cărţi şi a cărat două tone de blugi, de ţigări cu colegi de-ai lui(…) Este posibil să spui despre Andrei Marga, tu, Traian Băsescu, că se pricepe la socialism ştiinţific şi de altceva nu este în stare (…)cât de nesimţit să fii tu Traian Băsescu!",a spus Antonescu.
Antonescu precizat că Băsescu şi "bandiţii" care îl înconjoară nu mai scapă de el. "Oamenii ăştia de mine nu scapă decât dacă mă omoară!", a spus el. Întrebat cum comentează aceste declaraţii, Traian Băsescu a răspuns: "Mi- am făcut cruce". "Nu-i pot face decât o recomandare, să fie mai relaxat. Relax!"