in

Costin Mărculescu a murit singur şi dator. Urma să lanseze o carte cu dezvăluiri „incendiare” despre politicieni și vedete TV

A murit Costin Mărculescu. Actorul a fost găsit fără suflare în seara zilei de miercuri spre joi în garsoniera sa din Bucureşti. Trupul său era în stare de putrefacţie când l-au găsit oamenii legii.

Trecuseră trei zile de când actorul murise şi nimeni nu îl căutase, exact acelaşi scenariu ca în cazul jurnalistei Cristina Ţopescu. Echipajele au intervenit după ce vecinii au semnalat la 112 că nu l-au văzut de mai multe zile, iar câinele său lătra insistent în locuinţă. Actorul a fost găsit în cadă. Corpul neînsuflețit al lui Mărculescu a fost ridicat și transportat la INML pentru necropsie.

De ce ar fi murit de fapt Costin Mărculescu – este întrebarea la care încearcă în aceste momente să afle un răspuns legiștii. Ei au stabilit că actorul, care urma să împlinească 51 de ani la sfârşitul lunii, a avut o suferinţă cardiacă. Cu toate acestea, este prematur să se pronunțe dacă a fost sau nu vorba despre un infarct.

Avea probleme cu inima

Potrivit detaliilor oferite de apropiați ai lui Costin Mărculescu, acesta ar fi avut mari probleme cu inima. Jurnaliștii de la Antena 3 au arătat că în acest moment raportul de autopsie nu este unul complet și că se mai așteaptă rezultatele a două examinări – examenul histopatologic și examenul toxicologic.

Primul examen este cel care va oferi detalii despre ce fel de tulburare cardiacă a existat, dacă a fost un infarct sau alte tipuri de suferințe cardiace. În plus, au fost luate probe pentru excluderea unei morți violente, lucru care va fi stabilit în baza examenului toxicologic.

Urma să lanseze o carte „incendiară”

Prietenii Lui Costin Mărculescu exclud varianta unei sinucideri, mai ales că acesta avea în plan să lanseze o carte la sfaristul acestei luni. „Se ştie faptul că era depsresiv în ultima perioadă nu este o surpriză sau un lucru necunoscut fiindcă s-au derulat tot felul de întâmplări neplăcute în ultimii ani pe partea de cariera ca să spun aşa. Costin era un om deosebit, era un om extrem de sufletist, un om care intodeauna ştia să fie alături de prieteni. Pe data de 29 iunie urma să publice o carte “Bomba cu fitil aprins” şi ştiu că îşi dorea foarte mult acest lucru”, a declarat o prietenă.

„În Iunie voi lansa cea mai spectaculoasă carte mondenă reală în care am peste 120 de capitole eu cu politicieni, artiști, vedete TV, mari sportivi, colegi, și prieteni sau… neprieteni. 500 de pagini incendiare la propriu. Mulțumesc tuturor sponsorilor partenerilor și prietenilor care m-au susținut la editarea unei cărți unicat în România. In luna în care împlinesc 50 de ani îmi fac și eu un cadou O CARTE BIJUTERIE”, scria Costin Mărculescu pe pagina sa de Facebook.

Dator şi singur

Dezvăluirile din presa tabloidă scoteau la suprafaţă că artistul era şi se simţea din ce în ce mai singur. Depresia lui se accentua de la o zi la alta, iar datoriile deveneau sufocante. 12.000 lei avea de plătit numai la întreţinere. În plus, acesta fusese executat silit de bancă. Anul trecut, Compania Artistică Costin Mărculescu SRL înregistrase pierderi în valoare de 20.000 de euro.

Mai mult, actorul Costin Mărculescu ar fi fost căutat de recuperatori pentru o datorie de 8.265,09 lei, conform a1.ro.

A jucat în Liceeni

Costin Marculescu a fost una dintre persoanele cunoscute din show-bizzul românesc, reuşind de fiecare dată să iasă în evidenţă prin activitatea sa, sau prin scandalurile în care a fost implicat.
Născut la 29 iunie 1969 la Craiova, Costin Mărculescu a debutat în televiziune în anul 1984. În 1986 a fost distribuit în cel mai bine vândut film românesc din istorie în regia lui Nicolae Corjos, „Liceenii” alături de Ștefan Bănică Jr., Oana Sârbu, Mihai Constantin, Tudor Petruț, Cesonia Postelnicu, Ion Caramitru, Tamara Buciuceanu, George Ivașcu etc. A absolvit Academia Națională de Teatru și Film I.L. Caragiale promoția 1989 – 1993 și a colaborat cu mai multe teatre susținând peste 2000 de spectacole.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
deschideţi spitalele bolnavi cancer

Calvarul bolnavilor de cancer care nu au acces la tratamente din cauza pandemiei: «Opriţi acest genocid şi deschideţi spitalele până nu este prea târziu»

Giuseppe Conte, audiat 3 ore de o procuroare din Bergamo cu privire la gestionarea epidemiei