O echipă de 11 specialiști italieni, formată din șase doctori, patru asistente și un perfuzionist, va sosi, luni, la Spitalul de Copii Marie Curie, pentru a opera, împreună cu medicii și asistenții români, șase copii cu malformații cardiace.
Ministerul Sănătății informează, sâmbătă, într-un comunicat transmis Agerpres, că o echipă mixtă formată din medici și asistenți români, aflați în Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, împreună cu specialiști italieni, a efectuat în perioada 2-4 decembrie patru operații pe cord într-o nouă misiune la spitalul de Marie Curie.
Operațiile au decurs cu succes, fără evenimente deosebite, iar în prezent toți cei patru copii se află într-o stare favorabilă, au ieșit din terapie intensivă și se află în salon, în secția de cardiologie, în post-operatoriu, în grija specialiștilor italieni și a medicilor și asistenților români.
Copiii operați au vârste de 1 an, 5 ani, 13 ani și, respectiv, 15 ani, cu malformații congenitale cardiace.
Activitatea chirurgicală din Departamentul de cardiochirurgie al spitalului Marie Curie va continua cu misiuni medicale periodice și va deveni tot mai susținută în perioada următoare, urmând a fi complet funcțională cu specialiștii din România formați până la sfârșitul programului.
Începând din luna ianuarie 2014, încă doi doctori români, un chirurg și un cardiolog, vor fi trimiși spre formare în Italia în cadrul Programului de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, inițiat de MS, în colaborare cu clinica San Donato și fundația Bambini Cardiopatici nel Mondo.