in

Comisia Europeană critică în continuare justiţia din România

Comisia Europeană afirmă că deşi unele progrese s-au făcut, România ar trebui să facă mai mult pentru funcţionarea statului de drept, purtătorul de cuvânt Mark Gray precizând că s-au făcut câţiva paşi, dar nu toţi cei recomandaţi de CE.

Raportul MCV (Mecanismul de Cooperare şi Verificare) analizează progresele din ultimele şase luni, specific privind angajamentele privind independeţa justiţiei şi reforma sistemului judiciar, lupta anticorupţie. De aceea, România ar trebui să facă mai mult pentru a respecta statul de drept şi sistemul judiciar.

Oficialul UE a spus că guvernul român a îndeplinit multe dintre recomandările CE privind statul de drept, dar nu pe toate. Potrivit acestuia, există restanţe privind protecţia sistemul judiciar faţă de atacuri, demiterea miniştrilor cu probleme de integritate şi demisia membrilor Parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate.

Justiţia, în lanţuri: “Există intimidări şi hărţuiri la adresa unor persoane”

Raportul Comisiei Europene (CE) privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, care se va da publicităţii, azi, la Bruxelles, consemnează faptul că există intimidări şi hărţuiri la adresa unor persoane din instituţiile statului, precum ANI, Curtea Constituţonală, Înalta Curte de Casaţie şi CSM. “Am văzut în ultimele luni tot felul de declaraţii şi nimeni nu s-a sesizat să spună „suficient, ajunge!”, de aceea subliniem acest punct.

Libertatea presei: “Unii jurnalişti s-au plâns de presiunile la care au fost supuşi”

“Este foarte importantă ideea cu libertatea presei. Este fundamental ca presa să fie liberă. Am avut numeroşi jurnalişti care şi-au exprimat îngrijorarea la acest capitol. Unii jurnalişti s-au plâns ei înşişi de presiunile la care au fost supuşi”, a spus purtătorul de cuvânt Mark Gray privitor la libertatea presei din ţara noastră.

Libera circulaţie: “România ar trebui să intre în spaţiul Schengen”

România continuă să îndeplinească acele condiţiile necesare pentru intrarea în spaţiul Schengen. Acesta nu e un raport pentru Schengen, ci privind MCV, dar Comisia continuă să creadă că România îndeplineşte condiţiile privind Schengen. Totuşi, reprezentanţii Comisiei spun că nu se poate estima când va avea loc această integrare. A existat deja o concluzie a Consiliului European că România şi Bulgaria au îndeplinit condiţiile tehnice şi că ar trebui să primească un orizont de timp.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

“Monstru” acuzat că a violat o italiancă la Mestre

Andreea Marin participă la o emisiune de mare succes în Spania