Menu
in

Cetățenii europeni și străinii cu ședere legală în România se vor putea vaccina în ţara noastră

Cetățenii europeni și străinii cu ședere legală în România se vor putea vaccina împotriva COVID în România, a decis Guvernul de la Bucureşti.

„Prevederile prezentei hotărâri se aplică și cetățenilor Uniunii Europene, ai Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și străinilor cu ședere legală pe teritoriul României”, se menționeză în actul normativ adoptat miercuri seară de către guvern, prin care au fost aduse mai multe modificări Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19.

Amintim că cetățenii români din străinătate nu se pot vaccina în țară. Deputata USR-PLUS Diana Stoica a adresat o interpelare doctorului Valeriu Gheorghiță, Coordonatorul Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, prin care sesizează faptul că românii din diaspora nu se pot înscrie la vaccinare deși au CNP valid, în cazul în care aceștia au domiciliul în străinătate (deținătorii de pașaport românesc).

Sesizarea inițială a venit de la român din străinătate care s-a confruntat cu această situație în momentul în care a încercat să se programeze pe platforma pusă la dispoziție de autorități.

Textul interpelării poate fi citit AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version