Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a încercat să impună avize de sănătate publică celor care cresc mai mult de cinci porci pe lângă casă, dar a întâmpinat opoziția țăranilor. Acum ANSVSA vine cu un proiect de ordonanță de urgență în acest sens, scrie Europa Liberă.
În acest moment, în curtea unei case aflate chiar și pe ulița principală a unui sat se pot crește până 130 de porci fără vreun aviz de tip sanitar-veterinar, dar cu o condiție: să se declare că suinele sunt crescute pentru comerț.
Invocând motive sanitare, ministrul Oros a hotărât recent să reglementeze situația prin ordin de ministru, dar micii fermieri au replicat acuzând favorizarea marilor producători din industria cărnii.
Pe acest fond, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a lansat la sfârșitul săptămânii trecute în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care se impun norme exigente din punct de vedere al sănătății publice celor care vor să crească porci în curtea gospodăriei.
Principala măsură impusă este limitarea la maximum șase porci care pot fi crescuți pe lângă casă fără autorizații sanitar-veterinare. „Persoane fizice neînregistrate la ORC (n.r. – Registrul Comerțului) în cadrul exploatațiilor non-comerciale, înregistrate în SNIIA (n.r. – Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor), pot crește până la șase capete porcine. Porcinele sunt crescute numai pentru îngrășare, nu se comercializează, iar reproducția acestora în aceste exploatații este interzisă. Carnea și produsele din carne rezultate în urma sacrificării porcinelor sunt destinate exclusiv consumului în gospodăria proprie”, se stipulează în proiectul ANSVSA.
Măsurile din OUG, așa cum reiese și din titlul inițiativei, doresc să oprească răspândirea pestei porcine africane în România, virus care a fost descoperit încontinuu în fermele românești începând cu anul 2017.