În luna iunie, un grup de parlamentari a făcut o propunere legislativă pentru a preveni violenţa şi abuzul sexual asupra minorilor. Astfel, aceştia spun că abuzul sexual asupra unui copil care nu a împlinit vârsta de 15 ani trebuie pedepsit cu închisoare între 2 şi 7 ani. Dacă minorul este rudă de gradul I, se află în îngrijirea sau educarea celui care l-a abuzat, pedeapsa trebuie să fie între 3 şi 10 ani.
Proiectul de lege propune o pedeapsă suplimentară pentru cei care recidivează în comiterea unui act de pedofilie, mai exact "inhibarea pornirilor sexuale prin metode chimice", precum şi monitorizarea acestora prin intemediul unor sisteme GPS.
Votul final aparţine deputaţilor, Camera fiind organ decizional.
77 de pedofili condamnaţi
În inchisorile din România sunt acum 77 de persoane condamnate definitiv pentru că au profitat de minori.
Specialiştii avertizează că, de cele mai multe ori, după ce îşi işpăşesc pedeapsa pedofilii recidivează.
Sunt bolnavi care arareori pot fi lecuiţi. Şi totuşi unii dintre senatori au considerat că această pedeapsă suplimentară ar fi prea dură, chiar şi pentru astfel de indivizi.
Cazul de la Caraş Severin
De-a lungul anilor, opinia publică din România a fost bulversată de dramele provocate de aceştia. Un barbat din judeţul Caraş Severin îşi atrăgea victimele acasă, le viola, filma totul şi posta imaginile pe Internet.
Un altul a fost acuzat că a siluit un băiat de 7 ani şi a supus la perversiuni o fetiţă de 11.
Însă cel mai cunoscut caz este cel al americanului Kurt Treptow, condamnat la şapte ani de puşcărie pentru corupere, perversiuni şi acte intime cu minori.
Pedofilii sunt deja castraţi chimic în Polonia, Danemarca sau Cehia.