Menu
in

Capitala mondială a hackerilor: Râmnicu Vâlcea

Revista franceză “Le Monde” a publicat ieri, 28 decembrie, în ediţia electronică, un reportaj despre “centrul mondial” al cybercriminalităţii: oraşul Râmnicu Vâlcea.

"Le Monde” a vorbit cu locuitorii oraşului, pentru a încerca să afle mai multe despre hackerii români şi modul lor de operare. Doar în iulie, poliţia română şI ofiţerii FBI sosiţi în sprijin au arestat 23 de hackeri care au reuşit să excrocheze o mie de americani cu sume ce totalizează 20 milioane de dolari.

Potrivit poliţiei române, citate de publicaţia franceză, “80% dintre cyber-fraudele româneşti au ca victime cetăţeni americani. Acesta e motivul pentru care, mieruri 7 decembrie, directorul FBI Robert Mueller a venit la Bucureşti. După ce a schimbat câteva cuvinte cu preşedintele Băsescu, la palatul prezidenţial, Mueller şi-a concentrat vizita asupra întâlnirilor cu reprezentanţi ai Poliţiei, ai Parchetului, ai serviciilor de informaţii”.

Iată reportajul complet, tradus de Jurnalul Naţional:

Les pirates roumains d'"Hackerville" tiennent tête aux polices du monde entier

Râmnicu Vâlcea. Oraş plin de verdeaţă situat la poalele Carpaţilor, în centrul României, este departe de a fi locul paşnic pe care ţi l-ai imagina. În lumea cybercriminalităţii, Râmnicu Vâlcea este numit”Hackerville”.

"N-avem nici un motiv să fim mândri, declară Stelian Petrescu, un profesor de geografie. Râmnicu Vâlcea este fără îndoială cel mai cunoscut oraş românesc în Statele Unite. Americanii n-aveau nici o idee despre ţara mea, în afara legendei lui Dracula. Dar acum, oraşul meu adevenit celebru graţie tinerilor care fură pe Internet. Ei au transformat Râmnicu Vâlcea în Hackerville”.

Frauda pe net a devenit sport local în acest oraş prezentat de presa americană drept "Sillicon Valley-ul furturilor electronice”. Potrivvit poliţiei române, 80% dintre cyber-fraudele româneşti au ca victime cetăţeni americani. Acesta e motivul pentru care, mieruri 7 decembrie, directorul FBI Robert Mueller a venit la Bucureşti. După ce a schimbat câteva cuvinte cu preşedintele Băsescu, la palatul prezidenţial, Mueller şi-a concentrat vizita asupra întâlnirilor cu reprezentanţi ai Poliţiei, ai Parchetului, ai serviciilor de informaţii.

"Ameninţările cele mai grave cu care ne confruntăm noi – avea el să declare – sunt transnaţionale. Nicio ţară şI nicio agenţie nu poate lupta singură contra acestor ameninţări, fie că e vorba de terorism, de traficul de droguri ori de criminalitate informatică”.

In cartierul Ostroveni, fief-ul hackerilor, situat în sudul oraşului, vestea acestei vizite nu provoacă nici o îngrijorare specială. Descinderile poliţieneşti, arestările şI vizitele jurnaliştilordin lumea întreagă sunt la ordinea zilei în acest cartier.

"Ce pot face altceva, spune George, titularul unei diplome in management! Nu ai unde munci aici. Guvernul nu vorbeşte decât despre criză, despre diminuarea salariilor, despre strângerea curelei. Am 24 de ani şI nu am făcut altceva decât să strâng cureaua şI iar s-o strâng. Am în cartier amici care câştigă zeci de mii de euro. E drept, îi fură pe internet, dar măcar se descurcă.În vreme ce eu muncesc o viaţăîntreaga degeaba. În locul meu ce aţi face?”

În pofida numeroaselor arestări din ultimii ani, Râmnicu Vâlcea rămâne o placă turnantă a criminalităţii informatice, ale cărei tentacule se întind pe mai multe continente. La începutul anilor 2000, tinerii din "Hackerville” erau suficient de naivi pentru a comunica victimelor numerele conturilor pe care le deţineau în România, si asta permitea poliţiei să-i depisteze rapid. Acum, însă, discreţia şI arta ştergerii urmelor au făcut ca prinderea lorsă devină multmai complicată.

Hackerii au creat reţele transnaţionale foarte bine organizate şI utilizează adesea ceea ce se numeşte, îndeobşte, "săgeţi”. O "săgeată” este un intermediar a cărui misiune este dă deschidă un cont în ţara sa. Elprimeşte în contul său banii pe care victimele îi plătesc prin transfer electronic ca să cumpere produse sau servicii inexistente, îşi păstrează procentul său şI îi trimite în contul unei alte "săgeţi”, dintr-o altă ţară. ŞI tot aşa, până la destinaţie, până când banii ajung la creierul operaţiunii.

În centrul oraşului Râmnicu Vâlcea pot fi văzute zeci de birouri ale societăţii Western Union, specializată în transfer de bani. Un vânt de prosperitate adie peste oraş. Cluburile şI barurile în care hackerii îşi petrec nopţile cresc ca ciupercile. În 2010, la Budeşti, un târguşor aflat la intrarea în Râmnicu Vâlcea, mercedes a deschis un salon auto ultimul răcnet pe 2.700 de mp. Hakerilor le place să tureze Audi şi BMW.

Aparent, descinderile regulate ale brigăzii speciale a jandarmeriei "Vlad Ţepeş” n-au niciun efect. Ultima, pe 22 noiembrie, a vizat mai multe oraşe, între care şI Râmnicu Vâlcea. "23 de persoane, între 18 şI 35 de ani, au fost arestate pentru un prejudiciu de 120.000 de euro creat unor cetăţeni americani, suedezi, francezi, austrieci şI germani, afirmă procurorul Danusia Boicean. Ei au utilizat site-uleBay pentru a vinde produse inexistente, precum electronice, maşini şI chiar tractoare”.

În iulie, poliţia română şI ofiţerii FBI sosiţi în sprijin au arestat 23 de hackeri care au reuşit să excrocheze o mie de americani cu sume ce totalizează 20 milioane de dolari.

"În fine, pe vremurile astea decriză, putem admite că tipii ăştia au introdus valută multăîn România. Putem chiar acepta că este un oarecare aspect pozitiv al acţiunilor lor, zice George”. Încă un pic şI tinerii ăştia vor trece de patrioţi. George nu a intrat în rândurile lor, însă pare a-i simpatiza sincer.

Influenţa hackerilor se resimte până la Drăgăşani, orăşel aflat la o sută de km la sud de Râmnicu Vâlcea. ŞI aici, ca şI în Hackerville, maşinile de lux s-au înmulţit simţitor. FBI a format deja mai bine de 600 de poliţişti români pentru a stârpi acest flagel. George se amuză şi-mi citează din Seneca: "Nu indraznim nu pentru ca lucrurile sunt dificile, ci pentru ca nu indraznim lucrurile sunt dificile”. Să fie asta deviza viitorului hacker?

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version