Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că va reveni în viaţa publică, după ce timp de două luni a tăcut, pentru că spaţiul public nu îl lasă în pace şi a început o campanie împotriva mandatului său, adăugând că nu mai are aspiraţii să devină preşedinte, premier, dar nu mai tace. ”Aproape două luni am tăcut, dar spaţiul public nu mă lasă în pace”, a arătat Băsescu.
El a precizat că a început o ”campanie furibundă de desfiinţare a mandatului său, şi se vede nevoit să îl apere”.
”Voi reveni în viaţa publică. Nu mai am aspiraţii să devin preşedinte, primar, premier, dar nu voi tăcea”, a ţinut să transmită fostul şef al statului.
În ceea ce o priveşte pe „protejata” sa, Elena Udrea, care momentan este în arest preventiv, Băsescu a subliniat că îşi păstrează încrederea în ea.
„Eu nu am avut nicio informaţie când am plecat din mandat că Elena Udrea ar fi avut activităţi ilegale. Cu certitudine, nu voi intra în corul mediatic care se desfăşoară acum la adresa Elenei Udrea, mai ales că mâine acest om se va prezenta în faţa justiţiei, aşa că voi respecta comportamentul prin care să nu încerc să influenţez vreo decizie. Am încredere în acest om! Când un judecător va spune că e vinovată, voi recunoaşte indiscutabil decizia judecătorului. Am încredere şi în justiţie şi în Elena Udrea. Este un linşaj mediatic la adresa ei „, a mai delcarat Băsescu.
Elena Udrea a fost arestată preventiv pe 11 februarie, la cererea procurorilor anticorupţie, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă (fapte în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea), trafic de influenţă (fapte în legătură cu derularea contractului e-România), trafic de influenţă (fapte în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro) şi spălare de bani.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă astăzi contestaţia depusă de fostul lider PMP faţă de arestarea sa preventivă. Astfel, Udrea va afla dacă va fi eliberată sau va fi cercetată în continuare în arest.