in

Băsescu: „Raportul Comisiei Europene este corect”

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă, că raportul Comisiei Europene, numit Mecanismul de Cooperare şi Verificare, privind România este „corect, temeinic, bazat pe fapte şi acţiuni“. Acesta a subliniat că dezbaterea pe marginea raportului a fost profund politizată, iar raportul trebuie luat în serios. 

"Am observat că raportul a fost profund politizat. Fiecare chel şi-a pus mâinile în cap, fie că a fost vorba de oameni politici, fie de presă. Cine se amăgeşte cu ideea că propagandistic vom păcăli Comisia Europeană sau statele membre este împotriva interesului naţional. Ce avem de făcut e să luăm în consideraţie punctele de vedere exprimate şi să acţionăm pentru eliminarea a ce este negativ, pentru că ne-am angajat să îndeplinim standardele UE“, a declarat preşedintele.

„Raportul arată că la nivelul politicienilor la vârf nu suntem la standardele europene. Politicienii nu sunt deasupra legii şi ei trebuie să fie un exemplu. Comisia Europeană nu se leagă niciodată de aleşi, dar când intri în instituţiile la vârf şi eşti pus sub semnul întrebării, trebuie să existe reacţia demisiei. Deşi raportul e făcut după alegeri, nu este nici o critică la votul electoratului“, a mai spus şeful statului. Acesta consideră că raportul MCV este o oglindă corectă a acţiunii instituţiilor statului. „Raportul are o abordare pozitivă faţă de instituţiile care fac obiectul supravegherii. Se constată progrese la CSM, se relevă pozitiv activitatea ÎCCJ, este evidenţiată activitatea ANI. Remarca extrem de importantă pe care o face raportul este că, deşi începând din vara anului trecut statul de drept a fost pus sub semnul întrebării, aceste instituţii şi-au îmbunătăţit activitatea în această perioa­dă“, consideră şeful statului.

Băsescu a mai spus că mulţi dintre politicienii care au comentat raportul nu-l citiseră pe tot. „Atenţionez public că raportul trebuie luat în serios, este temeinic şi corect“, a punctat Băsescu.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Incident la Fiumicino, un avion Carpatair a ratat aterizarea VIDEO

Fostul ambasador Răzvan Rusu, decorat cu „Steaua Italiei”