in

Băsescu: “Ponta a intrat cu bocancii în justiţie”. Procuror demis la comandă politică

Luptă la vârful puterii pe controlul justiţiei. Revocarea procurorului Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Lucian Papici, asumată public de premierul Victor Ponta şi pusă în practică de procurorul general Tiberiu Niţu, a iscat un scandal monstru în politica românească. Papici a fost revocat din funcţia de şef al Secţiei de Combatere a Corupţiei din DNA, la câteva ore după ce a finalizat rechizitoriul din dosarul „Referendumul” şi a hotărât trimiterea pesedistului Liviu Dragnea în judecată. Preşedintele Traian Băsescu a ieşit public şi l-a acuzat pe Ponta de atacarea independenţei procurorilor.

„Independenţa justiţiei s-a prăbuşit cu binecuvântarea lui Ponta, ceea ce mă face să denunţ pactul de coabitare. În acest moment, ce au făcut Niţu, Cazanciuc şi Ponta a compromis România”, a mai spus Traian Băsescu.

Declaraţiile de joi, 3 octombrie, ale şefului statului reprezintă o veritabilă declaraţie de război la adresa premierului Victor Ponta. „Nu-l mai girez pe Ponta după ce s-a băgat cu bocancii în justiţie, doar de dragul lui Dragnea”, a adăugat şeful statului. Băsescu a spus că se gândeşte să denunţe pactul de cooperare pe care îl are cu şeful Guvernului: „Multe încălcări ale pactului i- am tolerat, şi pe politică externă, şi nerespectarea angajamentelor cu legea sănătăţii, a reorganizării adminsitrative etc. Dar faptul că s-au băgat cu bocancii în justiţie de dragul lui Dragnea…Dacă Dragnea n-are nicio problemă, du-te in faţa judecătorului” a declarat Băsescu.

Ponta: Papici făcea dosare politice

Deşi îi fusese înnoită recent delegarea în funcţia de şef al Secţiei I din cadrul DNA, Lucian Papici a fost demis miercuri, 2 octombrie, prin fax de către procurorul general, Tiberiu Niţu. Demiterea lui Papici a survenit chiar în ziua în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată fiind acuzat de fraudare a referendumului din vara anului trecut.

Cu toate acestea, premierul Victor Ponta nu consideră că schimbarea procurorului Papici este o imixtiune în activitatea justiţiei. Premierul l-a acuzat însă că este procuror „băsist” şi că a făcut „dosare politice”.

Ca procuror sef de secţie, Lucian Papici (a girat toate marile dosare în care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată demnitari: Adrian Năstase, Cătălin Voicu, Dan Voiculescu, Gigi Becali (Valiza), Decebal Traian Remeş (Caltaboşul), toate cazurile de magistraţi corupţi, politişti, vameşi etc.

Miza demiterii – Dosarul „Referendumului”

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată şi este acuzat de procurorii DNA că ar fi pus la punct un sistem naţional de influenţă prin care ar fi fraudat votul la referendumul din 29 iulie 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Potrivit procurorilor anticorupţie, Dragnea ar fi folosit zece metode pentru fraudarea votului, printre care votul multiplu, turismul electoral şi falsificarea de semnături.

Scopul acestei acţiuni ar fi fost obţinerea unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Grevă la Alenia: „Ajunge cu românii. Nu știu să țină o bormașină în mână”

Şi eu protestez