Executivul a discutat de curând un proiect de lege prin care va îngheţa până la sfârşitul acestui an, salariile profesorilor care au câştigat în instanţă majorări salariale, la un nivel plafonat la remuneraţia din luna ianuarie. Proiectul interzice, totodată, acordarea de noi drepturi salariale prin contracte colective sau individuale de muncă, sub sancţiuni penale. De asemenea, documentul stabileşte că personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ nu va primi sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 şi nici prime de vacanţă, tichete de masă, tichete-cadou şi indemnizaţii la ieşirea la pensie, precum şi ca muncă suplimentară va fi compensată numai cu timp liber.
Proiectul relevă că salariile brute de încadrare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar vor fi plafonate la 979 de lei pentru un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată, la 932 de lei pentru un profesor debutant cu studii superioare de scurtă durată şi la 1.101 de lei pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I cu vechime cuprinsă între doi şi şase ani.
Sindicatele cer demisia premierului şi a ministrului Funeriu
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţămant susţine, în urma propunerii privind plafonarea salariilor cadrelor didactice, că se va adresa forurilor internaţionale şi cere demisia premierului Emil Boc şi a ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, „pentru iresponsabilitatea de care dau dovadă”. Federaţia precizează că sunt 7.000 de hotărâri judecătoreşti irevocabile pentru reîncadrare potrivit Legii 221/2008 şi peste 50.000 de procese pe rol, iar nerecunoaşterea acestor reîncadrări pe posturi şi a majorărilor salariale obţinute prin hotărâri irevocabile reprezintă o nerespectare a rolului pe care îl are un cadru didactic în educaţie.
Boc: Decizia de majorare a salariilor, o greşeală
Susţinerea majorării salariilor profesorilor cu 50%, din 2008, a fost o greşeală care trebuie recunoscută „cu smerenie”, a afirmat premierul Emil Boc. Emil Boc a mai spus că termenul de „plafonare” nu redă intenţia Executivului în privinţa salariilor din educaţie, viitorul proiect legislativ având drept obiectiv reeşalonarea drepturilor obţinute în instanţe, după cum s-a întâmplat şi în cazul magistraţilor.
„O spun răspicat şi cu smerenie în faţa românilor: susţinerea majorării salariilor cu 50%, în 2008, a fost o greşeală pe care şi eu o recunosc. Am fost unul dintre aceia care, deşi nu eram nici membru al Guvernului sau al Parlamentului, am susţinut din calitatea de preşedinte de partid majorarea salariilor. Recunosc, însă că a recunoaşte este mai bine decât a persevera în greşeală. Spun asta acum, după ce a trecut această criză peste noi, şi cred că ar trebui să-i schimbe şi pe politicieni”, a spus Boc, la postul public de televiziune.
El a arătat că actuala criză economica l-a „schimbat” şi că este conştient că în prezent trebuie să asigure stabilitatea economică a ţării.