În vremuri de austeritate, în care băncile acordă cu timiditate noi împrumuturi, până şi creditarea a ajuns la mila Domnului. După afacerile cu lumânări, cărţi bisericeşti şi hoteluri, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei îşi deschide un „CAR”. Această „Casă de Ajutor Reciproc” va fi numai bună pentru clerici, dar şi pentru mireni. Astfel, orice om care face dovada că este creştin ortodox şi are un venit stabil poate să ceară cel mult 5.000 de lei, cu 6% dobândă.
Românii pot lua din acest an credite direct de la biserică, după ce Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a înfiinţat o Casă de Ajutor Reciproc a Clericilor şi Mirenilor (CARCM). Suma maximă care ar putea fi împrumutată se ridică la 5.000 de lei, iar dobânda percepută de Biserică ajunge la 6%. Creditele se acordă pe o perioadă de un an sau doi. Potrivit preotului Grigore Timoftescu, preşedintele CARCM, cei care vor un împrumut trebuie să îndeplinească două condiţii – să fie crestin-ortodocşi şi să aibă un venit constant.
Toţi creştinii care vor să fie împrumutaţi trebuie să îşi găsească doi giranţi, tot creştini şi ei, iar rata la care se înhamă să nu depăşească jumătate din pensie ori salariu.
Împrumuturile se vor acorda după constituirea unui fond de minimum un salariu şi pot reprezenta de trei ori fondul. Reprezentanţii bisericii spun că procedurile creditelor vor fi transparente, iar oamenii vor cunoaşte exact cât au de plată în fiecare lună.
Până acum s-au înscris 14 persoane, mireni si feţe bisericeşti, în frunte cu înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Credincioşii se arată şi ei interesaţi. „Este foarte bine, este foarte corect să facă Mitropolia aşa ceva. Dobânda de 6% este bună, pomană curată dom’le, şi ceea ce fac feţele bisericeşti nu poată să facă nimeni. Aş avea încredere în ei”, a spus un enoriaş.
Biserica şi afacerile
Pe piaţa locală mai există un CAR condus de feţele bisericeşti, respectiv cel care aparţine Mitropoliei Olteniei. Anul trecut, IFN-ul a ajuns la aproape 1.400 de membri cotizanţi. „De asemenea, a fost remarcată creşterea profitului realizat în anul 2010, care a permis acordarea mai multor dividende, în conformitate cu Statutul Juridic al CAR”, spune părintele Virgil Preda, preşedintele CAR Craiova.
Casa de Ajutor Reciproc din Craiova funcţionează sub patronajul Mitropoliei Olteniei şi a fost înfiinţată în anul 1949. Aceasta este formată din membri cotizanţi reprezentând clerici şi credincioşi laici din Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Râmnicului şi Episcopia Severinului şi Strehaiei.
Totuşi, nu este pentru prima dată când biserica intră pe pieţele financiare locale, în ultimii ani aceasta fiind interesată şi de investiţiile la bursă. Totodată, biserica este implicată şi în afaceri cu tipografii, hoteluri, centre de conferinţe şi chiar curăţătorii sau croitorii, activităţi care s-au dovedit foarte profitabile pentru preoţi. În schimb, guvernul a alocat de la bugetul de stat 10 milioane de lei pentru construcţia Catedralei Mântuirii Neamului, în condiţiile în care 15% din populaţia ţării se declară de altă confesiune decât cea ortodoxă.