Menu
in

Biserica Catolică din Prato a donat o ambulanță unei comune din România, dotările sunt peste așteptările localnicilor

Veste bună pentru locuitorii din Șuletea! Aseară a ajuns în comună o ambulanță, care le-a fost donată de către Biserica Catolică din Prato – Italia, acolo unde preot paroh este chiar unchiul primarului din Șuletea, Ciprian Tamaș, scrie vremeanoua.ro.

Ambulanța primită în dar este donată Dispensarului Uman, care a fost modernizat recent cu fonduri obținute prin PNDL 2 și a cărui inagurare urmează în curând.

Dotările autospecialei aduse din Prato sunt peste așteptările șuletenilor, mașina având toată aparatura necesară pentru intervențiile de urgență. Dorința conducerii comunei este de a transforma acest Dispensar medical, într-un Centru de Permanență, care să fie util inclusiv pentru alte comune din jur.

“Vom apela la SAJ Vaslui, pentru a vedea dacă este posibilă o colaborare, pentru cazuri mai puțin grave, care nu necesită medic specialist în urgență. Ambulanța noastră va fi condusă de către șeful de la Serviciul de Voluntari pentru Situații de Urgență, împreună cu asistentul sanitar comunitar, de la noi din comună. Cei de la Prato vor veni în România, la Șuletea, sâmbătă, 22 iunie, la orele 10,00, pentru a vedea ce aparatură lipsește Dispensarului, deoarece ei vor să aducă aparatura de la Spitalul cel vechi din Prato, aici. Și menționez că această aparatură are cel mult 2 ani vechime. Vom vedea sâmbătă ce decizii vom lua împreună, deoarece la întâlnirea de la Șuletea vor veni și reprezentații CJ Vaslui, ai SJU Vaslui și deputatul Daniel Olteanu, președintele ALDE Vaslui”, a precizat primarul Ciprian Tamaș.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version